vineri, 31 decembrie 2010

Ultima zi din an!

Ca în fiecare an am ajuns şi aici, aici, la număratul ultimelor ore din această zi din an. Se sfârşeşte cel vechi şi începe cel nou, aşa se spune, deşi în realitate nu şti sigur dacă se încheie ceva vechi şi începe altceva, ai doar certitudinea că ceea ce ai făcut până atunci trebuie să keep going on şi mai ales ai vaga impresie (eronată) că ai mai mult timp pentru că, aţi ghicit, începe un nou an. Acest început nu înseamnă că ai mai mult timp sau cum spunea un bine cunoscut personaj : "În Silistea Gumesti timpul parea ca avea răbdare!"...până a început să nu mai aibă, nici răbdare şi nici timp. Timpul a devenit lipsş de timp (s-a metamorfozat), a devenit ceva de speriat.
Cum ne găseşte pe fiecare sfârşitul- începutul  ţine de modul în care ne-am petrecut anul trecut. Pe mine mă găseşte obosită, o oboseală pe care nu o voi elimina o dată cu bătaia pendulei la ora 12 noaptea şi care mă anunţă că a trecut un an. Acea oboseală va trece şi ea cu mine în anul următor şi după cum se preconizează mă va însoţi o bună perioadă de timp pe parcursul lui. Dacă este să ne gândim bine, în noul an vom duce cu noi aceleaş griji, poate mai puţine nevoi sau mai multe, oboseli, stressuri, gânduri, vise, răutăţi sau mici bucurii: într-un cuvânt ne ducem tot pe noi, cu tot ceea ce ne-a caracterizat şi în anul ce a trecut!

miercuri, 29 decembrie 2010

Motivaţie!

De ce trebuie să mă motivez ori de câte ori ţipă hârtiile şi contractele de pe biroul meu? Având în vedere că teancurile de cărţi cresc direct proporţional cu starea mea de oboseală şi contractele nu se vor citi (nu mai spun de învăţat) singure, trebuie să recurg la alte modalităţi de abordare a problemei, mai bine spus la motivaţie.
Întrebarea este, ce mă face să fiu motivată? Un job mai bun? O stare financiară din ce în ce mai stabila şi înfloritoare? O cariera de succes în care să fii respectat pentru statutul social pe care îl ai? Prietenii? Dorinţa de a demonstra ca eşti capabil să reuşeşti (deşi această dorinţă de a demonstra altora nu este întotdeauna pozitivă, tinde spre negativism, te roade în interior ajungând până la urmă să nu mai sti dacă tu vrei acel lucru sau capra vecinului)? Ei bine până nu răspunzi sincer la unele dintre aceste întrebări (chiar la mai multe) nu ajungi la un numitor comun între ce te motivează pe tine pentru a te autodepăşii şi ce trebuie să faci pentru a fi motivat. Totul se învârte în jurul ideii de autocunoaştere (se spune că nici măcar tu nu te cunoşti foarte bine, pe de altă parte se spune că alţii nu te pot cunoaşte pe tine, ci numai tu) şi de aici şi paradoxul. Dacă nu ştiu de ce trebuie să fiu motivată, cum mă pot motiva? Greu răspuns. Dar să vedem câteva posibilităţi:
1. Înainte de a-mi smulge părul din cap si a mă da cu el de pereţi, să încerc să mă plimb prin parc (depinde de anotimp căci la -20 de grade nu-ţi prea arde) pentru a-mi aerisii neuronul obosit şi a privi şi altă parte a peisajului;
2. Dacă 1 nu funcţionează, uităt-te la un film care te motivează, o poveste a personajului principal care ţi se potriveşte din anumite puncte de vedere;
3.  Dacă nici 1 şi nici 2 nu sunt conforme cu dorinţele tale şi personalitatea ta, stai pe net, poate iţi vine vreo idee, sună un prieten şi întreabă-l, "auzi dar pe tine ce te motivează?" S-ar putea să-ţi răspundă "sunt la job, nu am timp de aşa ceva acum, vorbim diseară sau mai târziu". În cazul lui ai descoperit motivaţia: jobul, salariul, colegii;
4. Citeşte o carte, nu literatură de specialitate, de care esti sătul, altceva, ce iţi face ţie plăcere (dar nu cum fac eu, iau o carte şi până nu o termin nu mai fac altceva, după am mustrări de conştiinţă căci aş fi putut să folosesc din timpul respectiv şi pentru ceea ce am de făcut).
Recunosc sunt puţine idei de motivaţie. Până la urmă cea mai bună rămâne aceea cu pofta vine mâncând. Vrei nu vrei trebuie să începi să studiezi sau să înterprinzi activitatea respectivă si pe parcurs lucrurile se vor schimba, va începe să meargă din ce în ce mai uşor şi chiar să-ţi placp oricât de obosit ai fi sau oricât de obositor ar fi task-ul respectiv. Folosind toate expunerile de mai sus nu cred ca îmi ridic nivelul motivaţional, dar mă relaxez, încerc să mă desprind din desişul în care am intrat şi am impresia că nu voi mai ieşi niciodată. Nu este o reţetă a succesului din punct de vedere motivaţional, poate din punct de vedere relaxant, nu merge pentru oricine, poate doar pentru mine, uneori.

marți, 28 decembrie 2010

Early in the morning:(

Întotdeauna mi-a fost teamă de această expresie, dis de dimineaţă, sau early in the morning!!! Ce Doamne iartă-mă să faci early in the morning??? Ei bine s-ar cam găsi: dacă locuieşti în Militari să alergi după un 336 în care să speri că prinzi ultimul loc respirabil din dreptul uşilor care se închid (te-ai trezit din nou târziu şi întârzii la job riscând să devii din employer, jobless), dacă preferi metroul (eşti tot în Militari), până la Unirii este bine, problema e dacă vrei să ajungi în Pipera, s-ar putea să stai la coadă cam cât trec vreo trei metrouri, până la al patrulea sau ţi se urăşte sau eşti pe punctul de a te arunca în faţa lui strigându-i disperată: staaaaaaiiiiii!!!! Dar să nu ocolim şi alte zone, cum ar fi Drumul Taberei...cam aceeaşi problemă în toate mijloacele de transport ca în 336, cu singura diferenţă că aici nu există metrou şi până se va face probabil copiii mei vor avea vreo 14-15 ani (da ştiu sunt optimistă, dar dacă nu ei, măcar copiii lor şi tot e ceva). Cat despre trafic, no comment, I rather walk!!
Prima dată când am aterizat în Bucureşti, obişnuită cu bunul simţ şi cu lăsatul persoanelor mai în vârstă să urce primele am pierdut trei trolee şi nu întelegeam de ce nu reuşisem să mă urc în niciunul. Răspunsul: bunul simţ! În cele din urmă m-am trezit şi mi-am dat seama că am mai multe şanse să stau şi în ziua de astăzi la coada respectivă de la Universitate dacă nu împing şi eu şi nu mă comport ca o maimuţă scoasă (sau nu) din habitatul ei. Înteleg că oamenii se grabesc, că de graba lor depinde locul de munca şi pâinea de pe masă (acum bate vântul şi la muncă şi pe masă), dar uită de common sense, de cei şapte ani, de haide frate să nu mai înghesui şi eu căci şi aşa suntem destui. Într-adevăr noi suntem mulţi, mijloace de transport puţine, memoria de scurtă durată.
Acum sunt la biroul meu, privesc cum ninge şi îmi sorb cafeaua gândindu-mă la aglomeraţia în care nu sunt dar care mă asteaptă în ianuarie.Uneori îmi este dor de mişcarea aceea neordonată, de îmbulzeala, de nervii altora (nu ai mei, căci am destui), de...nici eu nu mai ştiu de ce. Uite aşa de la early in the morning am ajuns la common sense...cred că sunt legate oarecum...poate dacă nu am fi nevoiţi să ne trezim toţi early in the morning, poate nu am aglomera tot ce are roţi şi am dobândi ceea ce am avut o dată dar l-am pierdut (ca multe alte lucruri) pe drum: bunul simţ!

luni, 27 decembrie 2010

Ce se vrea a fi acest blog şi oare ce va ajunge?

Bună întrebare.
Blogul se vrea a fi o discuţie la problematica naturii umane, pornind de la instincte şi ajungându-se la educaţie şi principii. Desigur nu numai atât, o simplă ecuaţie ştiinţiifică a ceea ce se cheamă "human nature" şi o discuţie desuetă. Nu este vorba despre ceva atât de simplu, despre întrebarea dar ce a fost prima dată oul sau găina?Sentimentele nu trebuie să lipsească din această descriere a umanului, ele fiind de fapt ceea ce ne defineşte: mai buni, mai rai, întelepţi sau proşti notorii, educaţi sau needucati, oameni-animal sau animale-oameni (aici este o discuţie mai lunga) şi pentru că nu vreau să fac abstracţie de feelings, le vom folosi din plin.
Blogul se mai vrea a fi un loc de lins rănile, de a mă căuta şi a mă găsi, eu pe mine, nu prin alţii ci prin simplul fapt al existenţei mele, de a mă întâlni cu regretele şi reuşitele, de a colora în altă lumină ceea ce poate ar fi trebuit să fac şi nu am făcut, acum având şansa să-mi răscumpăr greseala, să mă izbăvesc, să îmi găsesc drumul prin desişul întortocheat, să pot să spun ca într-o melodie care îmi este atât de dragă a lui Frank Sinatra: I did it MY WAY!

Începuturi!

Cel mai greu este să începi, de fapt să vrei a începe să-ţi creezi un blog. Apoi dai un search pe google şi ajungi la un link care iţi cere un cont de gmail, daca eşti un ghinionist ca mine, nu il ai şi bineînteles trebuie să-l creezi, nu că ar fi greu, doar că ai atatea mailuri si atâtea parole şi username-uri încat înca unul chiar ai impresia că l-ai uita.După această parte urmează aceea cu alege un nume pentru blogul tău şi vezi dacă este disponibil: ca un făcut a durat vreo 10 minute până să găsesc unul disponibil şi în cele din urmă: Iată-mă aici!!! În blogosferă, unde se spune că dacă nu eşti, nu exişti! Chiar de la această afirmaţie mi-am ales şi domeniul de human nature, deoarece fraza inexistenţei noastre virtuale este opusă celei personale, opusă acelei idei de existenţă de sine stătătoare, de fiinţă, de ceea ce te defineşte pe tine ca materialitate, nu ca spiritualitate.Oare natura noastră este aceea de a exista şi în afara privirilor altora? De a ne creea un spaţiu (chiar şi virtual) în care să fim noi, aşa cum dorim să fim de fapt, în care să nu ne ascundem slabiciunile şi dorinţele, în care să nu mimăm sentimentele şi trăirile? Natura umană ascunde multe feţe, poate scriind despre ele reuşim să descifrăm parţial scopul existenţei virtuale şi umane.