Ce face omul când se plictiseşte?

Pentru că sunt o sangvinică incurabilă, căreia îi place să descopere şi mai ales să testeze lucruri noi, de câte ori mă plictisesc de obicei fac câte o prostie sau chiar mai multe. De exemplu, astăzi era să-mi stric blogul.Îmi place să-i schimb design-ul de câte ori mi se pare că a devenit plictisitor, dar pentru că mă am atât de bine la ceea ce se numeşte html şi pentru că nu-mi păstrez în arhivă celelalte formate, când am încercat un design nou mai că am murit de inimă. Nu înţelegeai nimic, nu se vedea nimic, ce era mai important era acoperit de culori intense, noroc că se vedea scrisul. Caut de nebună posibilitatea să mă întorc la vechiul design. Nimic, tot acela îmi rămăsese. Încerc altul, mai rău arăta!Până la urmă mă ajută memoria, asta care nu mă părăsşte aproape niciodată şi îmi aduc aminte de unde mi-am procurat actuala faţă a blogului pentru ca după cercetări şi răbdări să o găsesc şi mai să-mi vină să-mi lipesc buzele de monitor şi să-i fiu recunoscătoare ca un câine care îşi primeşte osul.

Pentru că aseară am fost la stomatolog astăzi nu sunt tocmai în culmea fericirii şi plictiseala mea, dar mai ales oboseala vine tocmai din emoţiile aşteptării momentului sadic de a sta pe scaun pentru ca să-ţi faci un bine de lungă durată sau cel puţin aşa te aştepţi să fie. De aici şi până la a distruge micul meu colţ virtual, desigur fără intenţie, poate doar din culpă,căci nu am urmărit rezultatul distrugerii feţei blogului meu, nu a fost decât un pas.Uneori fac lucuri haotice, fără să gândesc prea mult, de parcă un impuls al distrugerii zace în mine şi eu nu pot să împiedic apariţia acestuia. Când oboseala îmi dă târcoale, nu cea fizica, ci aceea psihică, îmi pierd din capacităţiile cognitive şi mă trezesc că fac lucruri sau spun lucruri pe care mai târziu le regret căci nu ar fi fost momentul să le scot în evidenţă. Este o modalitate autodistructivă pentru persoana mea, mai ales atunci când plictiseala se aşterne peste gândurile mele. 

One of us....

"Îţi iubesc pielea şi ochii!" La început mi s-a părut că îl aud ca prin vis, apoi îmi repetă, "îţi iubesc pielea şi ochii!"Mă gândesc că undeva în graba visului meu de a prinde metroul spre o staţie necunoscută vocea lui îmi şopteşte de noaptea trecută că îmi iubeşte pielea şi ochii, mă gândeam că unul dintre noi doarme şi celălalt visează pentru celălalt, iar eu sau el ne auzim cuvintele. Dar eu nu am spus nimic, tăceam în somnolenţa mea, spatele îmi era întors, niciun braţ nu mă cuprindea, nu putea să fie lângă mine, nu avea cum, fizic şi nici sufleteşte. Închid ochiul din interiorul sufletului şi îmi reiau alergatul spre nicăieri. "Îţi iubesc pielea şi ochii!"Un fior ca şi cum buzele tale ar sufla peste coloana mea obosită îmi încearcă spatele, deschid o pleoapă, destul de greu, apoi pe cealaltă ca în final să fiu cu privirea aţintită spre perete. Nu vreau să-mi întorc corpul către partea de pat goală şi rece căci sigur ştiu că nu eşti acolo, doar în mintea mea tulburată de albastrul irişilor tăi şi de parfumul cămăşii tale, doar acolo poţi să trăieşti, să respiri şi să mă iubeşti. Nu ai alt loc, nu te obosii să apari altundeva căci creaţia minţii mele nu poate umbla, nu poate vorbi, nu poate mânca, doar pe mine mă poate iubi. Mă întorc la somn pentru a doua oară şi nu îndrăznesc să privesc în partea cealaltă, indiferent cât de ireal sau de real ar fi! "Îţi iubesc trupul mai mult decât trupul meu, îţi iubesc pielea, ochii, vocea, zâmbetul, fiinţa, umanul şi sălbăticia!" Deja tresar căci plăsmuirea şi platonismul tinde să se transforme în adevăr. Îmi întorc trupul convulsiv şi enervată de şoaptele întortocheate ale creierului meu, te privesc în faţă, îţi ating buzele uimită, îmi plimb degetul mai întâi pe cea de sus, apoi pe cea de jos, apoi pe piept, pe mâini, pe coate şi mă întreb cum şi când ai apărut? Nu îţi spun căci mă priveşti intens,aşa cum mă priveai de prima dată şi îţi ceri scuze că m-ai trezit, dar trebuia să fii sigur că eu exist în patul tău şi nu sunt întruchiparea din mintea ta, cea care numai acolo poate să trăiască, să respire şi să te iubească, cea care nu am alt loc, care nu mă obosesc să apar altundeva căci creaţia minţii tale nu poate umbla, nu poate vorbi, nu poate mânca, doar pe tine te poate iubi!     

Burlăcia la genul feminin!

Aseară neavând ce face m-am uitat la un film destul de vechi dar cu conotaţii fireşti în societatea în care trăim. Cred că toată lumea îşi aminteşte de The Bachelor, o da, acel burlac care se credea un Mustang (mă refer la patruped şi nu la maşina care poartă acelaşi lume), liber să pască iarbă de toate mărimile şi de toate culorile. La bărbaţi problema căsătoriei este una genetică, se nasc cu gena fugitului de jug, se nasc să exploreze noi ţinuturi şi mai ales se nasc, în viziunea lor, liberi. Dar la femei?De ce nu s-ar întâmpla acelaşi lucru? Nu numai bărbaţilor li se întâmplă să dorească să fie liberi, să se focuseze pe carieră şi pe succes, să muncească cât mai mult şi cu cât mai mult cu putinţă, să treacă de la o relaţie la alta şi chiar dacă se întâmplă să fie într-o relaţie de lungă durată să nu o oficializeze. Dacă femeia are asemenea gânduri de rebeliune societatea o condamnă. Mai auzi de la unii sau de la alţii că uite are 30 sau peste 30 de ani şi este nemăritată. Păi cine o mai ia?Când mai are timp să perpetueze specia, eventual cu vreo doi-trei copii? Nu contează că stă de dimineaţa până seara la job, că are maşina şi apartamentul ei, că poate să-şi permită două vacanţe pe an şi nu la Cucuieţii din Deal, că are o relaţie cât de cât stabilă şi dacă nu are timp de el, nu se supără căci şi el este la fel. De ce trebuie să ne înhămăm la ceva ce nu ne place. Nu este necesar ca femeia să-şi dorească să încheie un pact scris în faţa stării civile ca după patru ani de convieţuire rezulatul să fie sala de judecată (sau mai nou vreun notariat, asta dacă nu au uitat să fie civilizaţi). Nu este necesar să-ţi doreşti să întemeiezi o familie pentru că societatea te blamează sau te huiduie căci ai trecut de vârsta la care eşti capabilă să te măriţi şi aptă din punct de vedere legal, dar nu ai făcut-o. Dar dacă nu eşti aptă din punct de vedere emoţional?Dacă nu poţi să spui un da cu convingere, dacă nu poţi să fii sigură că el este the one and only (lucru cam greu de găsit şi one şi only)?Finalul filmului este acelaşi: nunta, una neobişnuită, nu contează, dar finalul este acelaşi, s-au căsătorit şi după cum spun poveştile au trăit fericiţi până la adânci batrâneţe. Yeah, sure!Bineînţeles că nu ştii cum au trăit căci nu ţi se prezintă şi partea de după, a regretelor şi a scosului ochiului, a alegerilor greşite, a adulterului şi în cele din urmă a despărţirii. Din moment ce poţi face toate aceste lucruri într-o relaţie neoficială, de ce să te oboseşti să o legalizezi?

Fragmente!

Mi-am lăsat ochiul de gheaţă în palma ta. L-ai privit şi l-ai aruncat. De atunci îmi caut vederea pe covorul prăfuit de visele mele moarte. 

Tu eşti şi TREBUIE şi A FI dar vreau să devii ESTE!  

Îi priveam perfecţiunea trupului şi am pornit spre el cu ghearele-mi de plumb şi am început să-l zgâriu şi să zbier că nu are inimă. Sfrideleam în corpu-i de humă, dar el nu se mişca, nu zâmbea. Am scormonit în carnea-i caldă şi i-am găsit inima pe care cu greu am putut-o desprinde. Era atât de rece.!Am aşezat-o în ungherul pieptului şi m-am gândit: doar de atât e capabil OMUL să iubească!

Într-o dimineaţă ţi-am auzit paşii pe coridor. Am tresărit crezînd că mă cauţi pe mine. Ai trecut de uşa mea şi ai lăsat pe prag cafeaua. Mi-ai pus frişcă în ea ca să mă îndulcească. Când uşor am deschis uşa, vaporii ei m-au orbit. Am putut să te observ doar prin ceaţă, depărtându-te încet. 

Mirosul de vişin mi-aduce aminte de beţie. 

Beţia, 

Alcoolul, te alină, când priveşti cu seninătate apartamentul, gol pe dinăuntru. 

Somniferele, semănînd cu o cetate, aleargă spre psihicul tău, 

care, de prea multă oboseală,

priveşte nedumerit către fotografia vieţii.

Greutatea îl apasă făcând inima

să picure lacrimi.

Warning! Fragmentele de mai sus au fost publicate în urmă cu zece ani. Orice tentativă de furt, se pedepseşte conform Legii Nr. 8 din 1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe. Avertismentul este valabil pentru întreg conţinutul blogului.

Manifest împortiva lor: anorexia şi bulimia!

Beauty is in the eye of the beholder! Când ochii în care trebuie să se oglindească frumuseţea sunt bolnavi, aceasta se transformă în antonimul ei şi de această dată nu se numeşte urâţenie, cum mulţi ar tinde să creadă, ci se numeşte anorexie sau bulimie! O dată cu secolul vitezei şi al tehnologiei apariţia unor noi boli au tras un semnal de alarmă, mai ales în rândul femeilor. Deşi sunt şi bărbaţi care suferă de cele două tăişuri ale briciului, proporţia de 5% este infimă în comparaţie cu adolescentele şi femeile peste 25 de ani care se îmbolnăvesc de anorexie sau bulimie. 

Nu vreau să abordez problema ştiinţific sau procentual, axându-mă pe o sumedenie de cifre nesemnificative sau studii ştiinţifice ale diverselor reviste de sănătate, nu interesează nici definiţia celor două boli sau simptomatologia, care se regăseşte la o simplă căutare pe google. Vreau să vorbesc despre imaginea distorsionată a oglinzii propriului suflet şi despre sarea care se presară încet, încet pe rană cu ajutorul audio-vizualului prezentând fascinanta lume a top modelingului plus fobia vedetismului. 

De obicei cine ajunge în marele impas numit anorexie sau bulimie a suferit un şoc emoţional. Până la urmă nu contează că ai 15 sau 25 sau 30 sau 40 ani, nu contează ce studii ai urmat sau urmezi şi nici ce idealuri ai, contează că la un anumit punct din viaţa ta, ai suferit o cădere a stimei de sine datorată unui şoc emoţional. Fie că provine de la colega de bancă în momentul în care îţi atrage atenţia că eşti plinuţă, fie că provine dintr-o traumă familiară sau este datorat stressului, acesta declanşează la nivelul subconştinetului şi apoi în conştient ideea că eşti grasă, mult prea grasă, mult prea rotundă, sau , din contră, ideea că dacă nu mănânci pentru a te destressa nu vei reuşi nicodată să treci peste o pasă proastă din ziua respectivă.

De aici şi până la înfometare sau ghiftuire peste măsură mai este un sigur pas. Nesiguranţa unei femei este dată în primul rând de aspectul fizic şi la vârstele critice, când faci trecerea de la ursuleţ la bărbaţi, aspectul fizic contează în proporţie de 90%. Nu se înţelege faptul că organismul trece printr-o serie de schimbări, mai ales la pubertate şi că nu este regulă să rămâi plinuţ sau să devii obez. Frica de a fi marginalizat, adăugată la sentimentul de neputinţă trasează graniţele dintre o viaţă sănătoasă şi anorexie sau bulimie.Femeia a început să fei privită, din păcate, ca un simplu bun de consum, ca un spaţiu publicitar de care te foloseşti, pentru că ,să recunoaştem este frumoasă, are un corp de invidiat, este feminină, gingaşă şi reprezintă un yin, un ideal. Dar, toate caracteristicile ei au fost distorsionate şi s-a ajuns la a transforma femeia într-un comerţ şi turism cu ridicata, neţinând cont că "frumuseţea este în ochii celui care priveşte şi mai ales în ochii tăi!"

Mai este un factor de luat în seamă: promovarea femeii piele şi os! Manechinele sunt piele şi os pentru că fac un job pentru care sunt plătite, merg în fiecare zi aproape la fel ca oricare muritor de rând la job şi trebuie să respecte fişa postului. A te compara sau a încerca să devii ca ele, când natura nu te-a înzestrat cu cele necesare se numeşte corvoadă. De obicei se mediatizează femeia băţ, femeia slabă până la malnutriţie, de parcă nu ar exista în Africa deja malnutriţia, femeia cât mai slim posibilă. Partea de cum a ajuns ea numai piele şi os nu o arată nimeni. Zilele de înfometare, de băut lichide, mai rău decât un bolnav, zilele de neputinţă fizică, astea nu le mediatizează nimeni, pentru simplul fapt că bolile acestea nu reprezintă importanţă într-o lume glamour, nu contează modul în care ai ajuns aşa, contează că ai reuşit.

Lucrul cel mai important pentru a nu ajunge să te lupţi cu o astfel de boală este să înveţi să te iubeşti pe tine pentru ceea ce eşti şi pentru ceea ce reprezinţi, să-ţi iubeşti pielea chiar dacă îmbătrâneşte (e normal, toţi îmbătrânim, nimeni nu este scutit), să-ţi iubeşti corpul, chiar dacă nu este perfect, atâta timp cît este îngrijit, nu contează că există nişte celulită pe coapsă sau un colăcel în jurul taliei, să-ţi iubeşti sănătatea, puterea de muncă şi energia pe care ţi-o dă hrana. Nimeni nu spune să trăieşti pentru a mânca, dimpotrivă, mănânci pentru a trăi, nimeni nu spune să nu mergi la sală sau să nu faci jogging, spunem doar să nu te înfometezi sau să te ghiftuieşti pentru simplul motiv că te simţi mai prejos decât ceilalţi.Nimănui nu îi este permis să te arate cu degetul pentru că nu arăţi ca un manechin şi nici să te arate cu degetul pentru că suferi de o boală asociată cu obezitatea. Răutatea cu care se perseverează în a sublinia defectele devine din ce în ce mai apăsătoare şi oricând poţi să treci dincolo de baricade alegând să te înfometezi sau să te îndopi. Din păcate nu răneşti doar pe cei de lângă tine, ci îţi răneşti corpul, atât în interior, cât şi în exterior. 

Ar trebui să profităm de faptul că a venit primăvara şi să ne plimbăm prin parcuri, pe jos, cu rolele, cu bicicleta, să facem yoga sau pilates, aerobic sau fitness, să citim o carte bună şi nu în ultimul rând, să ne iubim, pentru că suntem frumoase!

Socoteala de acasă-versiunea scurtă a legilor lui Murphy

Dacă analizezi îndeajuns cursul activităţilor umane şi a scurgerii secundelor se observă o tentă a nerespectării socotelii de acasă, sau cum se spune în dulcele grai românesc, socoteala de acasă nu corespunde cu cea din târg. Mă refer la aproape tot ce plănuieşti pe lungă durată, sau on the long run, nu la deciziile luate pe termen scurt şi care ţin loc de scânteie sau de un simplu click pe care îl poţi avea  pe moment. Tipul ăsta Murphy a avut un simţ al umorului teribil de dezvoltat şi folosindu-se de anumite evenimente din viaţa oamenilor, mai toate necorespunzătoare unei ordini normale sau fireşti a lucrurilor a decretat în stilul specific că "orice lucru bun faci reacţia va fi nu aşa de bună". Este firesc pentru că efectul de bumerang se produce cel mai des în sens invers, adică dacă faci bine s-ar putea ca la întoarcerea bumerangului să primeşti rău. Poate şi viceversa e valabilă, să faci rău şi să primeşti bine, dar de obicei persoanele care fac mai multe lucruri neortodoxe nu au aşteptări de a primi binele deoarece nu cred în această noţiune. 

Socoteala de acasă nu se potriveşte cu aceea din târg pentru simplul motiv că oamenii sunt nesătui şi nu deţin capacitatea măsurii, nu mai ştiu să spună stop, doar atât, nu mai am nevoie de nimic în plus, îmi ajunge ceea ce am şi mă simt împlinit. Când vârtejul achizitionărilor te prinde, indiferent pentru ce ai plecat, te întorci cu surplus din ceea ce ai fi avut sau nu nevoie, ca o lege nescrisă, ca un făcut cumperi mai mult, că cine ştie poate este necesar. Deşi există acea listă, deşi te juri că de data asta nu mai interprinzi nicio acţiune după care să-ţi pară rău, te întorci de la târg sau piaţă sau supermarket în zilele noastre cu dublul a ceea ce ţi-ai propus. O fi bine, o fi rău?Exagerarea şi neputinţa de a spune stop ne aduce în pragul depăşirii limitelor consumului, de aceea piaţa absoarbe din ce în ce mai mulţi clienţi şi societăţile (toate, absolut toate, fără excepţie) se ghidează după dictonul consumului şi nu al rezervelor, care chiar dacă există se vor termina pe parcurs dacă nu se înmulţesc, lucru logic şi matematic.  

Chiar dacă în momentul în care pleci din casă la shopping îţi propui să cumperi numai anumite articole, de cele mai multe ori se întâmplă să nu cumperi ce ţi-ai propus, ci altceva, sau şi mai rău să cumperi lucrurile respective în cantităţi de care nu ai nevoie. Este o boală a capitalismului, a comerţui extins şi al publicităţii, acest mod de manipulare productivă a gusturilor consumatorilor. De aceea niciodată ce îţi propui în materie de achiziţii nu se va întâmpla şi nu că Murphy s-a jucat cu conceptele, ci pentru că consumul a devenit exacerbat. Natura umană este din ce în ce mai cheltuitoare şi din păcate cheltuieşte pe inutilităţi, în loc să investească în ceva ce în zece, douăzeci de ani ar deveni vital. 

Pentru noi, femeile...

Ce poţi să-ţi doreşti doar în două zile pe an care îţi sunt dedicate prin amabilitatea celorlalţi, fără a lua în calcul ziua de naştere sau onomastica? Mă refer la cele două zile din luna martie, în care ar trebui ca toate reprezentantele Evei să-şi dorească şi să primească ceva. Deşi se disimulează fericirea pe la colţuri, de obicei femeile se dau peste cap să se simtă bine în aceste zile,îşi trimit mesaje de La Mulţi Ani, mesaje feministe că ele sunt oricum deosebite, se întâlnesc la o şuetă între ele, merg în cele mai bune restaurante, îşi cumpără cele mai frumoase lucruri, totul pentru a se simţi bine în cele două zile dedicate lor. 

De ce să faci aceste lucruri doar de două ori pe an, într-o lună de martie, de ce să nu te răsfeţi în fiecare zi, de ce să nu sorbi cafeaua ori de câte ori  ai chef într-o cafenea, de ce să aştepţi luna martie pentru a ieşi la restaurant cu celelalte, de ce să te îmbraci pentru o singură zi, de ce să-ţi cumpere flori doar de 1 şi de 8, de ce să se poarte frumos doar atunci şi în rest să fie un porc misogin şi egoist? Până la urmă tot tu, femeia, îi dai şi lui viaţă şi atunci mă întreb de unde atâta cocoşism, căci dacă tu spui că nu vrei să-i perpetuezi specia şi te ţii şi de cuvânt, nu ar fi nevoie de nicio epurare mondială, în două secole s-ar micşora considerabil numărul locuitorilor pe Terra.

Revenind la plăcerea de a te simţi bine în pielea ta şi de a fi respectată şi iubită în fiecare zi a anului, nu numai în anumite zile, ar trebui să ne deschidem ochii şi să încercăm să privim partea bună a fiecărei zile. Deşi ne aflăm într-o criză continuuă, cel puţin noi, românii, deşi este greu şi dificil să încerci să zâmbeşti în fiecare zi când facturile cresc de la lună la lună şi când vezi că nu ai şanse să ieşi din ceva în care ai intrat fără voia ta, ar trebui ca optimismul să primeze, să-ţi dai silinţa să fii vesel chiar dacă situaţia e neagră. Ar trebui să fii femeie, nu de două ori pe an şi eventual de Sărbători şi zile importante, ci în fiecare zi, indiferent de situaţia materială. Bucuria se naşte şi din lucrurile mărunte, nu numai din cele grandioase. 

Metode de studiu eficiente!

Vi se pare cunoscută această imagine?Mie una da şi nu numai în acest context, al necesităţii de a studia pentru fiecare obiect din ziua următoare, ci într-un context amplu, când trebuie să studiezi pentru un examen care implică nu numai o materie, ci mai multe şi mai ales se bazează pe un volum de informaţie cântărind câteva kilograme de hârtie. Săracii copaci! Pentru că m-am lovit de această veşnică problemă, cum să învăţ eficient, pentru că mă întreabă diferite persoane care se confruntă ca şi mine cu aceste etape şi pentru că învăţământul nostru e atât de bolnav şi nepăsător şi nu ştie să ne înveţe cum să învăţăm, m-am decis să împărtăşesc câteva idei, care nu-mi aparţin, dar pe care le-am găsit pe site-uri străine şi care vin în ajutorul celor care se pregătesc pentru diferite examene. În fond învăţăm pentru noi, pentru o carieră şi o viaţă mai bună. De aceea ar trebui să avem idee cum să învăţăm astfel încât informaţia să nu dispară după susţinerea examenului când te-ai văzut cu sacii în căruţă. 

Metode: 

1. Studiaţi mai întâi subiectele cele mai grele şi părţile cele mai grele din aceste subiecte.Se porneşte de la partea dificilă către partea uşoară a textului tocmai pentru că atenţia la începutul studiului este eficientă şi vigilentă, spre final slăbind, părţile importante ale textului fiind greu de înţeles  la finalul  studiului, pe când cele uşoare se asimilează mult mai repede, chiar dacă se instalează oboseala. Studiul se face într-un loc liniştit, departe de factorii externi, în cameră sau în bibliotecă, unde nu există posibilitatea perturbării liniştii sau să ţi se distragă atenţia. 

2. Citirea activă, nu pasivă a textului. Ce implică. Majoritatea suntem învăţaţi să citim un text în viteză, să ne trecem privirea peste el şi să avem impresia că deja cunoaştem datele problemei. Citirea activă se referă la faptul că trebuie citit textul încet, cât mai încet posibil pentru a se înţelege ideea principală  a conţinutului acestuia. 

3. Citirea activă trebuie urmată de notiţe şi scheme ale textului. Nu este suficient să citeşti încet textul deoarece poţi să cazi în starea de hipnoză şi să se instaleze somnul-ceea ce se numeşte îmi pică ochii pe carte-trebuie ca în acelaşi timp să iei notiţe din ceea ce citeşti. 

4. Luatul notiţelor. După citirea de ansamblu a unui capitol din materialul pe care îl ai de analizat, se trece la luatul notiţelor. Capitolul poate fi subliniat cu marker de o anumită culoare pentru a vedea părţile importante şi cu un marker de o altă culoare pentru a îmbrăca conţinutul ideilor principale. Notiţele se vor face schematic, folosind pixuri de diferite culori, plecând de la ideea principală care implică o idee secundară. Nu se copiază ad literam când iei notiţe. Se poate copia ad literam când ai nevoie de folosirea unor citate din diferite opere şi se face pe un caiet sau pe file separate. 

5. Managementul timpului. Ar fi trebuit să încep cu această precizare. Cum să-ţi împarţi timpul pentru a studia. Aici depinde. Dacă munceşti, îl împarţi conform programului de muncă şi îi acorzi orele de după-amiaza sau de dimineaţa. Dacă nu intervine o altă activitate în timpul zilei (exceptând cursurile şi seminariile) cel mai bine se spune că se învaţă dimineaţa, între orele 08:00 şi 12:00 şi după amiaza între orele 16:00 şi 21:00. Fiecare are perioadele optime de învăţat. Dacă le-ai descoperit fructifică-le din plin. Pauzele sunt importante în asimilarea informaţiei. Nu pauzele lungi şi dese, cele între 10 şi 15 minute pentru a se odihni creierul şi a putea înmagazina următorul set de informaţie. Se fac la 60-80 de minute sau după cum are nevoie fiecare individ. 

6. Abrevierile. Se pot folosi abrevieri în timpul în care iei notiţe, dar cu condiţia să-şi faci un index al acestora pentru a nu le uita. Se pot folosi simboluri matematice şi logice, de asemenea. 

7. Cartonaşele. Se iau cartonaşe de o mărime potrivită, pot fi de diferite culori. Pe o parte a cartonaşului se scrie un cuvânt sau o idee principală. De exemplu: dolul sau viclenia. Pe cealaltă parte se va scrie definiţia conceptului. Se vor învăţa fie folosind cuvântul şi fiind nevoie să se spună definiţia, fie se va spune definiţia şi va trebui recunoscut cuvântul. Cartonaşele se vor face după ce s-a citit în prealabil capitolul din carte, apoi s-au luat notiţele şi s-au învăţat, la repetare putând fi folosite pentru a evidenţia definiţiile şi cele mai importante trăsături.  

8. NU AMÂNA!!! Amânarea este boala eşecului. Cu cât amâni mai mult începutul studiului, cu atât mai mult va creşte anxietetea, deoarece nu vei fi capabil să cuprinzi întregul material şi panica se va instala, creierul nefiind capabil să asimileze informaţia deoarece este preocupat de ideea insuficienţei timpului. Cel mai greu este să nu amâni, să înveţi trepatat şi să repeţi pentru a nu uita, dar cu voinţă se rezolvă şi această problemă. 

9. Timpul liber. Pentru a funcţiona la capacitate maximă trebuie să iei şi pauze cel puţin o zi pe săptămână sau dacă nu o zi, o parte dintr-o anumită zi, atunci când te simţi obosit. Recompensarea pentru îndeplinirea unei sarcini în timpul pe care ţi l-ai propus este necesară şi utilă. Poţi să-ţi cumperi o carte pe care ţi-o doreai, o prăjitură, o minge, orice, important este să simţi că nu ai muncit în van şi să te premiezi. 

10. Exerciţii fizice şi hidratare. O jumătate de oră pe zi ar trebui să se facă mişcare şi exerciţiu fizic. Nu contează că mergi la sală sau faci jogging sau doar te plimbi, exerciţiul fizic te reîncarcă şi oferă posibilitatea ca la sfârşitul acestora să-ţi reiei fresh activitatea. Hidratarea, cafeaua sau ceaiul, de asemenea sunt stimulente ale centrilor nervoşi. Nu trebuie depăşită doza zilnică de cafea sau de ceai negru sau verde. 

În mare acestea ar fi tehnicile de învăţat. Bineînţeles se pot folosi metodele mnemotehnice, diagrame, grafice, funcţii, orice ar fi de ajutor pentru o memorare de lungă durată a materialului. Cred că cel mai important lucru este să-ţi doreşti să înveţi şi să înveţi pentru o perioadă lungă de timp, nu pentru data limită a examenului, pentru că după această dată va interveni uitarea, care oricum intervine. Nimeni nu a spus că este uşor să înveţi şi să asimilezi informaţii, depinde doar de modul în care o faci şi de personalitatea fiecărui individ, de ţelurile şi aşteptările tale, de motivaţie şi de ce nu, de speranţă.

Sugestiile şi noi metode de învăţare sunt aşteptate în secţiunea comentarii!

Just for my soul...

Shit-less or not day!

Pentru ca zilele de primăvară să fie perfecte (adică îţi îngheaţă curul la vreo minus opt grade celsius) la câteva străzi distanţă se sparge o conductă  şi nu oricare ci aceea de apă rece. Observ cum la ora 13 (că tot e cifră cu ghinion aşa spun babele nebune şi tanti ghicitoarele de pe la colţ), centrala mea începe să facă pe nebuna şi din toiul încălzirii se opreşte şi cugetă. Mă opresc din mestecatul unui cartof prăjit, ridic ochiul de după sprânceană şi privesc nedumerită la ea şi gândindu-mă ca nu cumva să se întâmple tragi-comedia să se strice că am belit (ce vrea fiecare) ceva ce eu nu am dar aş beli-o cu plăcere pe a altuia. Mă îndrept vertiginos spre robinet şi văd că nu curge niciun strop, mă simţeam ca în deşert aşteptând să pice ultima picătură pentru a-mi potoli setea. Dau un tur de forţă cu ochii prin casă, observ o sticlă de apă plată şi mă liniştesc, pentru următoarele ore nu am cum să mor de sete. Problema este că dacă ioc apă rece, ioc şi caldă şi partea cu ioc caldă e dramatică, având in vedere că am alergie la încălzit apă pentru a te spăla precum strămoşul şi normal nu ai ce să încălzeşti, probabil vreo cinci litri de plată. Privind la vasele slinioase m-am bucurat că nu trebuie să le spăl, am scăpat de o corvoadă, le-am strâns într-un buchet de zile mari, le-am trântit gingaş în chiuvetă şi mi-am îndepărtat gândurile de la mica problemă. Trece o oră şi primesc un SMS prin care sunt întrebată dacă eu am apă rece. SMS-ul provenea de la o persoană de la vreo două scări distanţă de mine. Hmmm, e groasă, dacă nici aştia nu au sigur a sărit în aer vreo conductă veche de când câinele şi căţelul. Aştept, mă învârt, pierd vremea pe net, mă învârt iarăşi, probez robinetele, nimic. Au trecut exact cinci ore jumătate şi într-un final al speranţei mele probez robinetul pentru a curge o apă de culoarea vomei, fără presiune şi cu un adevărat miros. Dar măcar a venit şi nu mă văd nevoită mâine dimineaţă să folosesc apa plată. După ce că am o stare de lasă-mă să te las, aşa cum mă apucă pe mine şi nu pot să ies din ea decât dacă mă enervez eu pe mine şi mă iau la palme spunându-mi că putorile nu ajung nicăieri, că sunt o adevărată ingrată căci viaţa mi-a oferit mai multe posibilităţi decât altora şi ei au reuşit în pofida greutăţilor iar eu stau să-mi plâng de milă din te miri ce fantasmagorie, că sunt o ineptă şi o mare leneşă, asemănându-mă cu vacile (doar că ele produc, eu nici măcar nu mai produc de o perioadă considerabilă de timp), dar trăiesc ca un parazit (metode  noi de automotivare), se ia apa ca să-mi poată sta pe creier şi să mă împiedice să termin o dată şi o dată criminalul  ăla de prejudiciu. 

P.S.: Chiar dacă nu prezintă natura umană, postarea prezintă natura autohtonă de a lăsa fără ingredientele esenţiale populaţia. În curând vom rămîne fără benzină că încep aştia să facă import cu ea, caci deh, dincolo e mai scumpă şi au bani de ea!!!   

Singurătate!

Suprema laşitate a sufletului, această singurătate la care suntem condamnaţi din momentul naşterii şi până când facem ultimul pas în neant. Singurătatea te învăluie indiferent că vrei sau nu, indiferent că ai de îndeplinit alte activităţi şi este atât de parşivă încât în momentul în care te-a prins în mreje nu îţi mai dă drumul. Pentru a lupta împotriva ei mulţi aleg internetul, modalitatea cea mai uşoară de a ţine legătura cu prietenii, cunoscuţii, foştii şi actualii colegi. Alţii socializează pe la terase, prin cluburi, prin diferite teatre sau chiar la operă, femeile de obicei la shopping, care a devenit nu numai o modalitate de a socializa cu suratele dar şi un mod de a-ţi pansa rănile. Cel puţin eu una nu mă pot abţine să nu cumpăr ceva şi dacă mai am şi cardul cu mine s-a terminat povestea, până nu îmi achiziţionez ceva nu mă las, indiferent că voi purta sau nu acel lucru, indiferent că ştiu că nu îl voi purta, nu contează. Ei bine, este şi asta o boală!

Din diferitele activităţi pe care le realizează omul pentru a-şi alunga singurătatea (nu mă refer la a merge la job pentru că o faci din nevoie, necesitate, nu pentru a-ţi alunga singurătatea) şi care reprezintă o gamă largă de la prieteni până la hobby-uri, de la călătorii peste hotare, până la dat o roată în jurul blocului, absolut toate uneori au acelaşi rezultat: alungarea singurătăţii pentru scurt timp, pentru o fracţiune de secundă sau moment, până când te întorci între cei patru pereţi ai tăi şi priveşti afară, cu capul lăsat pe sticla geamului tău, gândindu-te că până şi câinele acela negru este mai puţin singur decât tine, fiind înconjurat de alţii.Pentru a scutura singurătatea din desişul sufletului tău şi din locul în care şi-a făcut palat trebuie să găseşti puterea de a limita  graniţele, de a şti să trasezi linia până la care îţi permiţi ca ea să te cuprindă. Uneori te simţi bine singur, mai ales când vrei să te reîncarci, dar nu trebuie să devină obişnuinţă pentru că vei aluneca uşor în panta tristeţii şi mai grav în cea a depresiei. Apoi, planurile tale se vor duce de râpă pentru că nu vei mai găsi posibilitatea de a te motiva, de a vedea o parte plină a paharului, indiferent cât de gol este. Ne naştem singuri şi murim singuri, fiind experienţe unice, nu cred că avem nevoie să ne condamnăm la singurătate şi pe parcursul vieţii, ne ajung cele două hopuri ale trecerii existenţiale.  

Exit Poll şi PR!

Astăzi nu există temă, nu una concretă cel puţin. Având în vedere că nu am inspiraţie şi că aştept să vină primăvara aia odată şi odată pentru a-mi relua jogging-ul, pierd timpul puţin pe care îl am, pe blogguri şi pe maleficul Facebook. Intru pe blog să văd cine a mai făcut ochi, dau un click în dreapta şi ca să vezi, avem postări noi. Bun, îmi spun, să vedem. Dau de un sondaj, mă pufneşte râsul când citesc ce a scris, răspund că nu e din ăla politic gen: cine credeţi că va deţine majoritate parlamentară la viitoarele alegeri? Honestly, I don't give a fuck!!!,îmi spun părerea şi am o revelaţie. Cele mai bune decizii le-am luat cugetând pe tron, pe acel tron unde nici regele nu poate fi deranjat, chipurile! Şi nu pentru că mi-am stors mintea pentru a ajunge la un numitor comun între realitate şi idealism, pur şi simplu pentru că îmi era prea somn la şase sau şapte dimineaţa când mă pregăteam să mă duc la scârbici şi în letargia mea şi în instinctul biologic găseam rezolvarea, e drept, uneori de rahat, dar mergea în lipsă de alte resurse. Probabil în momentele în care ne destresăm burţile şi alte părţi ale corpului creierul nu filtrează informaţia în totalitate şi ajungi la nişte concluzii cel puţin corecte pe termen scurt, pe termen lung rămîne de văzut.

Acum vom face ca la Oscaruri: mulţumesc pentru momentul de inspiraţie (blogul e în dreapta şi cam arde gazul omul, dar nu degeaba, de cele mai multe ori scânteiază), nu este plagiat, este doar o constatare, deşi ideea îţi aparţine în totalitate, eu am dezvoltat-o din alte perspective, dar trebuie să dăm Cezarului ce e al Cezarului (în acest caz Donului) şi pentru că a comenta în căsuţa ta virtuală era mai greu, având nevoie de mult mai mult spaţiu, mi-a ieşit şi mie o postare şi ţie un PR.