joi, 28 iulie 2011

Conversaţii cu...

...mine aş putea spune, cu alte persoane, cu prietenii, cunoscuţii, cu trecătorii, cu un câine sau o pisică sau vreun alt animăluţ, depinde de preferinţe. Conversaţia face bine spiritului şi ideii de informare. Atunci când conversăm ne exprimăm ideile, temerile, aşteptările, unii chiar frustrările, alţii îşi exprimă punctul de vedere cu privire la ceea ce ne înconjoară şi tot aşa. Ce ne face să conversăm, să nu suportăm tăcerea pentru prea mult timp, să intrăm în dialog cu cineva? Cred că teama de a-ţi pierde capacitatea de a purta o conversaţie, formală sau informală, teama de a nu te face auzit, teama că s-ar putea ca numai tu să treci printr-un anumit eveniment, să fii singurul care s-a lovit de acea problemă, teama de eşec şi nu în ultimul rând teama de sine. Toate aceste temeri ne fac să ne dorim să conversăm, să ne expunem în cuvinte ceea ce de fapt simţim la un anumit moment din viaţa noastră. Experienţa şi simţul comun ne învaţă că dacă trecem printr-un anumit eveniment nu înseamnă că suntem singurii care fac acest lucru şi că cineva în mulţimea în care ne petrecem viaţa a mai trecut prin aşa ceva şi are idee cam cum ar putea să se sfârşească. Desigur pentru fiecare individ în parte sfârşitul vine în diferite forme pentru că nu poţi să ceri să fie totul echivalent.Desigur până la final drumul poate să fie acelaşi, circumstanţele pot să fie asemănătoare sau echivalente, dar,  pentru că suntem diferiţi unul de celălat şi pentru că experienţa noastră este diferită, finalul se va scrie cu totul altfel. Conversaţia este cheia aflării finalului, prin conversaţie poţi să-ţi faci o idee cu privire la posibilităţile pe care le vei întâmpina atunci când trebuie să tragi linie. O bună conversaţie te poate pregăti pentru ceea ce tu crezi că nu vei fi niciodată pregătit şi acest lucru se întâmplă datorită faptului că totul este supus ciclicităţii. Nimic nu se întâmplă fără să nu se mai fi întâmplat, căci dacă ne-am lovi de noutate nu am şti ce să facem cu ea, nici în plan personal şi nici în cel profesional. 

joi, 14 iulie 2011

Just me...

De ieri mi-am dat seama că nu am mai scris de multişor, aproape de o lună şi mi-am spus, de ce să scriu doar când sunt îmbufnată sau copleşită de sentimente contradictorii, plus o tonă de probleme de rezolvat şi un alt kilogram de tratate de citit. De ce să scriu doar când plouă afară şi în suflet, de ce să scriu doar când norii se adună şi nu poţi vedea dincolo de aparenţe sau vezi, dar nu înţelegi. Ei bine astăzi scriu fiind soare afară şi undeva în colţişorul meu ascuns, acolo unde trebuie să fie soare mai tot timpul, dar, din păcate, cotidianul îl cam face să apună, sau să nu răsară deloc. Astăzi este atât de mult soare, atât la propriu, cât şi la figurat, încât simţi cum se prăjeşte cordul şi encefalul în acelaşi timp, atât de mult soare încât chiar dacă ai vrea să fii posomorât, pur şi simplu nu îţi va ieşi!!! Ar cam trebui să fie aşa în fiecare zi, nu în atmosferă, căci ce e prea mult strică, dar în viaţa cotodiană, soare în visele noastre şi în cele mai ascunse secrete, soare în ochii celuilalt, fără motiv, sau doar simplu pentru că este. Spuneam că nu sunt de acord cu destinul, cu determinarea, dar astăzi, probabil din cauza soarelui, m-am decis să mă las pe mâna lui, să ia el hotărâri pentru mine, să decidă el dacă să fie dreapta sau stânga, să fie el cel care îşi pune amprenta pe viitorul meu. Nu de alta, dar dacă va ieşi rău măcar să am şi eu pe cine să dau vina, să spun că el, DESTINUL, a greşit ruta, că trebuia să ocolească drumul, nu să meargă drept!!! În felul acesta mă scap de povara responsabilităţii. Şi tocmai pentru că astăzi este soare vreau să fiu iresponsabilă, haotică, lipsită de direcţie şi indecisă, vreau să fiu liberă să aleg sau nu un drum, să fiu liberă să respir aerul pur sau nu în modul în care vreau eu!!!Astăzi sunt eu, doar eu, cu slăbiciuni şi defecte, cu vise sparte dar pe cale de a le recupara, cu dorinţe care mai de care mai deocheate, eu cu tot ceea ce sunt, indiferent dacă îi place cuiva sau nu.