Cuvântări despre cuvinte

Când am început să scriu pe blog am avut un gând bine definit, gen, să pot să mă destresez, să-mi construiesc lumea mea virtuală, acolo unde pot să spun ce vreau, când vreau şi cum vreau, fără interdicţii stupide de etichetă şi de epatare. Nu că m-aş ascunde prea mult în viaţa reală şi nu aş spune ce îmi trece prin cap atunci când se schimbă radical mersul normal al lucrurilor, dar totuşi in the real life, exprimarea pe care o alegi trebuie să fii sigur că nu aduce prejudicii celui care te ascultă, de orice tip, fie fonice, fie comunicaţionale, fie sintactice sau morfologice. E valabil şi pentru scris, în ceea ce priveşte sintaxa şi morfologia.Cât despre poluarea fonică a scrisului, având în vedere că fiecare persoană foloseşte diferite tonalităţi când citeşte rămâne la latitudinea fiecăruia cum înţelege şirul pe care îl lecturează şi cât vrea să înţeleagă din el.Comunicarea prin intermediul scrisului poate fi uneori dificilă, având în vedere că îţi lipseşte intonaţia, dar dificil de pătruns este şi sensul cuvintelor. Am experimentat destule situaţii în care am fost întrebată pe messenger ce am vrut să zic şi la rândul meu am întrebat de mii de ori pe interlocutorul meu ce a vrut să zică. Comunicarea prin scris este defectuoasă, se loveşte de barierele întelegerii şi cum fiecare înşelegem diferit se întâmplă deseori să vedem partea negativă a lucrurilor şi nu pe cea pozitivă. De asemenea există şi bariera limbajului, modul de a fi interpretate expresiile, de percepere a termenilor, de regiunea din care provii. Înţelesul diferit al unor cuvinte din regiuni ale aceleiaşi ţări ne fac să pricepem ideea diferit. De aceea este mult mai greu să comunici în scris ceea ce ai de comunicat faţă în faţă. Tonalitatea, gesturile, privirea, mai ale ochii, te trădează atunci când vrei să spui ceva şi de fapt te gândeşti la altceva sau pur şi simplu nu te gândeşti la nimic, dar continui să comunici cu cel din faţa ta pentru respect. Când scrii poţi să faci câte pauze vrei tu, poţi să dai un delete la cei ai scris mai sus dacă nu îţi place fraza precedentă şi nu se potriveşte conţinutului, poţi să dai un repeat la  o melodie, poţi să mai si întreţii încă vreo trei conversaţii cu căsuţele virtuale de pe monitor, într-un cuvânt eşti liber să te exprimi în mai multe moduri. Dar când trebuie să comunici oral lucrurile se schimbă, din păcate nu poţi da delete la ceea ce ai spus cu un minut sau două înainte, nu poţi să ştergi cu buretele ceea ce interlocutorul tău a auzit cu cîteva secunde înainte, chiar dacă ai rănit şi îţi pare rău, degeaba spui nu am intenţionat să spun ceea ce am spus, pentru că ai fost auzit. Cuvintele au cea mai mare forţă distructivă, distrug înainte de a apăsa cineva pe vreun trăgaci, prin sensul lor şi prin modalitatea de expunere. Cuvintele sunt crucea noastră pe care o purtăm veşnic, sunt cele pe care le spunem şi după ne pare rău, dar sunt cele care rămân undeva în suflet şi supurează ca o rană neîngrijită pentru a ieşi la suprafaţă ori de câte ori amintirile ne invadează. Cea mai mare pedeapsă a omului au fost şi sunt cuvintele. 

Memories

Am stat un moment pe gânduri, picând în transă şi mi-am adus aminte cât de mult îmi plăcea să ascult muzică italiană, mai ales pe Albano şi Romina Power. Pentru că timpul are sau nu răbdare cu mine în fiecare dimineaţă îmi mai vine în minte o melodie care ar trebui să răspundă întrebărilor mele şi care ar trebui să mă facă să mă simt mult mai bine, să uit de coşmarul pe care l-am avut, să încep o nouă zi cu fruntea sus şi cu armele potrivite pentru atac, să lupt din nou pentru părticica aceea care de fapt ar trebui să fie de drept a mea. Ce prostii vorbesc şi eu, nimic nu e de drept al nostru, ideea aceea că ne naştem egali, că suntem liberi şi avem drept la viaţă, sănătate, securitate, proprietate sunt doar nişte simboluri ale unui curent numit democraţie. Din păcate nu avem dreptul la nimic, acest drept de a avea trebuie să ni-l câştigăm muncind pe brânci, ce proprietate să ai că nu ţi-o dă nimeni, trebuie să te speteşti pentru ea, ce libertate să ai dacă nu o vrei, nu o simţi, nu te naşti cu ea în străfundurile fiinţei tale, securitatea, ar trebui să deschizi bine ochii la cine te înconjoară şi sănătatea e relativă, aşa cum este omul, relativ, fie o ai, fie nu. Deci pentru a avea trebuie să dai tot ceea ce ai, pentru a câştiga trebuie să sacrifici, pentru a exista trebuie să începi să fii, să fii o parte din ceea ce ai vrea să devii. Nimeni nu dă nimănui nimic pe gratis, nimeni nu oferă nimic fără a i se oferi ceva în schimb, se numeşte troc care a evoluat în comerţ şi are diferite forme. Din moment ce nimeni nu are grijă ca noi să avem ce ne împiedică pe noi să depunem eforturi pentru a avea. Cineva m-a întrebat dacă vreau să fiu fericită şi am răspuns că da, spunându-mi că secretul e la mine, fericirea constă în simplul fapt de a nu cere nimic nimănui, în faptul de a lupta pentru ceea ce vrei tu fără a fi ajutat, de a da din coate şi de ieşi la suprafaţă câştigător, atunci vei fi cu adevărat fericit. Aplicam ceea ce mi-a spus de mult timp, din punct de vedere profesional, aşa este, tu trebuie să fii sigur pe puterile tale şi să demonstrezi ceea ce ştii. Cât despre ceea ce se numeşte inimă povestea este cu totul alta, mult mai cuprinzătoare şi compactă, cu multe semne de întrebare, cu multe idei de libertate în contrast cu ceea ce partenerul vrea, cu multe probleme de genul eu şi el sau noi doi, cu mult prea multe necunoscute. Dar pentru că nu pot să-mi stăpânesc inima care tot timpul se trezeşte că mai vrea ceva mă gandesc la Albano şi Romina care spun "Tu soltanto tu, mi hai fatto innamorarare, facendomi sognare un po di piu", căci dragostea se consumă şi ne consumă, în acelaşi timp, pe toţi.Cel puţin pe mine mă arde, provocându-i sufletului combustii. 

Sex-Blogg sau Blogging-Sex?!?

Cred că există o strânsă legătură între scrisul pe blog şi sexul de care ai parte într-o relaţie. Din păcate ambele se îndreaptă spre un coeficient negativ. Cum vine asta?Simplu. Cum la început te prinde euforia şi pasiunea de a-ţi exprima sentimentele prin scris pe propriul blog şi dacă nu-ţi ajunge şi pe al altora prin diferite comentarii şi propuneri, la fel stă treaba si cu sexul într-o relaţie. La început pur şi simplu ai sări la propriu pe partener, oricând, aproape oriunde, nu contează ora, nu contează că este lumină sau întuneric, contează să-şi satisfaci plăcerea, să te simţi euforic, să-i dai piticului de pe creier câtă endorfină vrea, să-ţi potoleşti testosteronul şi în cele din urmă să zâmbeşti tâmp către celălalt. La fel cum atunci când îţi începi blogul ai mii şi mii de idei pe care de abia aştepţi să le dezvolţi, la care visezi nopţi întregi, la fel se întâmplă şi în relaţie. După trei luni te trezeşti în pană de idei, sexul devine monoton din moment ce ai abuzat de musculatura celuilalt la fel de mult cât a abuzat şi el de a ta şi dintr-o dată te trezeşti că scade în frecvenţă, devine neregulat şi uneori chiar uiţi de existenţa lui. Ei bine nu chiar în trei luni se întâmplă acest lucru, dar în trei ani mai mult ca sigur. Să-i dau oare dreptate domnului cu dragostea durează trei ani?Nu ştiu, mă mai gândesc. Din moment ce dragostea durează numai atât activitatea sexuală s-ar putea să nu atingă onorabila vârstă.Să mă întorc la comparaţie. Este interesant cum dispare interesul, atât pentru a scrie pe blog, cât şi pentru partenerul de sex, se diminuează,nu mai este capabil nici partenerul şi nici scrisul pe blog să-ţi ofere satisfacţie. Într-adevăr mulţi nesatisfăcuţi pe lumea asta! Eu sunt de părere că o dată ce ţi-ai pierdut interesul, fie pentru scris, fie pentru partenerul de sex (căci de viaţă nu pot să-l numesc, implică mult prea multe compromisuri şi dureri în plus de cap)mai bine o laşi baltă, adică laşi blogul în paragină şi îţi cauţi un nou partener, căci cine ştie peste cine dai şi s-ar putea să-ţi deschidă apetitul şi pentru scris! 

Noua sau vechea "politichie"

De curând mi-am dat seama că trăiesc în ţara tuturor posibilităţilor! Nu săriţi că nu este vorba despre USA, dimpotrivă, ţara tuturor posibilităţilor mele depăşeşte cu mult visul american, depăşeşte până şi cei mai buni regizori de la Hollywood. Lucrurile stau cam aşa: numai în ţara mea te poţi trezi că la prânz se ia apa rece şi nu că se ia căci toata lumea ştie că te poţi aştepta la aşa ceva, dar NIMENI nu pune niciun afiş la scară prin care să sugereze: BĂI, LOCATARILOR, VEDEŢI BĂI TÂMPIŢILOR CĂ DE LA ORA CUTARE LA ORA CUTARE NU VEŢI AVEA APĂ RECE!!!Adică nu mai sunaţi ca disperaţii la regia de apă unde să o deranjaţi pe madam care îşi pileşte unghiile roşii de doi metrii şi îşi bea cafeaua printre fumurile de ţigară slim, că de aia se numeşte funcţionar să stea pe banii voştrii şi dacă voi o tot agasaţi cu apeluri gen, doamnă, fiţi drăguţă, s-a întâmplat ceva cu apa rece, cînd se va rezolva problema?Răspuns: când se va rezolva veţi primi apă! Şi pleosc tonul telefonului după un raget înăcrit! Tocmai pentru a evita astfel de situaţii penibile, pune frate un afiş pe uşa aia că nu mori şi indiferent cum vei scrie, nu contează, că să ştii, ne prindem!

Scenariul doi: se ia curentul electric! O dată, de două ori, de trei, de patru, în aceeaşi oră! Calculatorul se închide, se deschide, iar se închide, iar se deschide and so on! La un moment dat cugetă şi uită ce trebuie să facă. Stau şi belesc ochii la el şi îmi smulg firele albe de păr din cap şi îmi rod unghiile şi mă rog să nu îi vină în cap trăsnita idee să nu se mai deschidă de tot căci eseul meu se duce naibii împreună cu nişte ore de muncă şi cu inspiraţia şi cu transpiraţia mea cu tot! Bineînţeles penele de curent nu poţi să le prevezi, dar poţi să faci REPARAŢIA astfel încât să nu-mi omori JUMĂTATE din electronicele din casă, că nu plăteşte Electrica nici PC-ul, nici Tv-ul, nici centrala, nimic!!!Nu mai spun de conexiunea la internet care nu recunoaşte reţeaua, dă-i refresh, dă-i disable pentru a-i da enable and so on!!! Asta dacă eşti norocos şi PC-ul binevoieşte să-şi deschidă sufletul către nervii tăi lungiţi la maxim!

Scenariul trei: nu există nicio farmacie cu program non stop, cel puţin până la începutul lunii, toate farmaciile la ora 21:00 cel târziu trăgeau oblonul. Adică, dacă mă doare măseaua trebuie să mă duc la urgenţe pentru un algocalmin dacă nu îl am în casă şi la urgenţe mi se va spune că nu am decât să aştept că nu sunt urgenţă de niciun cod, nu tu roşu, nu tu galben, nu tu albastru, aşa că până îmi administrează ei un calmant mai bine îmi administrez singură un pumn în gură!!!

Cu speranţa în suflet că draga de Electrica a remediat o dată şi pentru totdeauna problema uite curentul, nu-i curentul, sigur vine, dacă nu vine este la modă şi lumânarea, mă îndrept vertiginos spre o Barca cu un Real Madrid, fiind de prisos să spun că Barca is the best şi că va juca finala Champions League!:))

P.S.: A-ţi ghicit! Ţara mea se numeşte România!

Vin din Vinilin!

Nu ştiu de ce scriu la ora asta şi nici măcar nu am idee dacă ar trebui să înşir ceva. Ştiu că de dimineaţă am avut în cap un anumit subiect pe care să-l dezbat, dar pentru că nu am scris când a trebuit pur şi simplu mi s-a golit mintea de ceea ce vroiam eu să debitez.Nu sunt nici chiat atât de uitucă dar mă chinuie o răceală, un virus din ăla nenorocit pe care nu-ţi doreşti să-l iei sub nicio formă dar se ţine scai al naibii de tine şi nu poţi scăpa sub nicio formă de el. Ziua este pe atât mai creepy cu cât cerul este din ce în ce mai înnourat, de dimineaţă plouă mai ceva ca în Londra şi cred că Bacovia ar fi nu numai încântat de această vreme ci s-ar declara de-a dreptul satisfăcut. La un moment dat îl adoram pe Bacovia şi nu pentru că eram în era Dark Age of My Life, ci pentru simplul fapt că putea să transforme o zi de rahat într-o adevărată operă de artă. În potenţialul autorului de a zugrăvi în alte cuvinte ceea ce de fapt este o zi ploiasă de primăvară sau de toamnă sălăşluieşte adevărata literatură. Normal că totul este plumburiu într-o astfel de zi, dar am o vagă impresie că nu numai vremea per se l-au făcut să scrie în cadenţe sumbre ci şi starea în care se găsea în momentul înnorării, starea aceea de nu ştii dacă plouă mai tare în sufletul tău sau afară, starea pe care nu o poţi alunga indiferent câte sticle din licoarea lui Bachus bei, indiferent cât te biciuieşti în conştient sau în subconştient. Atunci ce poţi face decât să înşiri cuvinte de neînţeles pentru majoritatea, dar cu adevărate ecouri pentru tine şi să speri că ziua de mâine va fi insorită, cel puţin afară, dacă în interior nu mai este loc. Cam aşa cred că făcea si dragul de Bacovia, plus vreun pahar sau două sau mai multe din dulcele vin moldovenesc! Până la urmă vinul, bărbaţii, plăcerile şi pasiunile sunt cele care după o zi de negură te fac să zâmbeşti, "căci fără de ele, viaţa ar fi tristă şi veşnic pustie!"