marți, 23 august 2011

RIP!

Să vorbim despre moarte! Nu, mai bine să vorbim despre cei care aduc moartea şi nu mă refer la Doamna cu Coasa sau la Îngerul Morţii care vine şi te ia de mână şi îţi explică faptul ca DINCOLO e mult mai bine (oare?ştie el atât de sigur?), că trebui să vezi lumina şi să treci, să laşi totul în urmă, fără regrete, fără întrebări,  fără decizii, doar să treci. Probabil este situaţia ideală, atunci când te găseşti în patul din camera ta, bătrân şi ros, cu pielea zbârcită, cu copiii şi nepoţii lângă tine, cu gândul că ai făcut tot ce trebuia, ai mai sta, de altfel, dar nu se poate. Atunci da, atunci pleci cât de cât împăcat. Dar când vine mult prea devreme, când copilul tău nu merge la şcoală, când mai ai atât de multe să-i spui despre lumea asta rea şi frivolă, când nu i-ai deschis ochii bine pentru a putea trăi în junglă?Atunci ce faci?Te gândeşti, probabil, dacă mai ai timp în fracţiunile acelea, când cică toată viaţa îţi brăzdează creierul şi amintirile şi zâmbetele celor dragi reapar dintr-un colţ uitat de mult, probabil că te gândeşti că atunci când copilul tău va fi întrebat: "Dar mămica ta unde este?", cel mai sigur va răspunde: "E în Cer! A venit un nene şi a înjunghiat-o în abdomen şi eu m-am dus la ea să o întreb dacă o doare şi am zgâlţâit-o şi am ţipat şi aveam sânge pe mâini, în cap şi am fugit afară şi m-au găsit nişte vecini, şi-atât mai ştiu!" 
Cum să pleci liniştit?Cum să-ţi fie mai bine DINCOLO?Căci aici nu ai terminat încă ce aveai de făcut! 
Paradoxal, până ieri nu mă deranjau morţile altora şi am auzit de atâtea, căci sunt pline canalele de ştiri. Nu mă deranjau pentru simplul motiv că nu îi cunoşteam, pentru mine erau unii şi alţii care din gelozie, exces de zel, alcool au ajuns să se omoare. Ieri s-a schimbat definiţia interesului căci cunoşteam persoana. Atunci când cunoşti nu poţi să rămâi indiferent. Oricum moartea nu ne anunţă, nu ne trimite scrisori, nu ne lasă să ne acomodăm, moartea vine şi de cele mai multe ori are chip de OM!!!
REST IN PEACE!



sâmbătă, 20 august 2011

Sunt ceea ce sunt...

De multe ori mă surprind spunând formula: Sunt OM!Sunt supus greşelii şi păcatului, plăcerii şi desfătării, pasiunii şi deşertăciunii. Trec de la vanitate, la cucernicie, am vicii direct proporţionale cu etapele vieţii prin care trec. Mă încrunt şi ripostez, îmi place frumosul (fiecare înţelege ce vrea prin acest frumos), urăsc inesteticul, oamenii care se pretind culţi, dar care de fapt nu ştiu nici cele mai elementare reguli de scriere şi comunicare, îmi place aglomeraţia, mă irită uneori prea multă linişte, iubesc noaptea mai mult decât ziua şi aş putea continua cu mult mai multe exemple.
Ce vreau să spun de fapt, pe lângă o analiză sumară a ceea ce sunt este faptul că de fapt eu sunt ceea ce mi-au lăsat moştenire strămoşii mei, ceea ce genetica s-a gândit să impregneze în fibrele mele, în venele şi capilarele mele, dar mai ales în memoria şi conştiinţa mea. Sunt puţin din cele două neamuri care au contribuit la crearea mea. Am luat puţin din bunica şi străbunica mea, care, la rândul lor au luat ceva din buniciile şi străbuniciile lor, din mamele şi taţii şi bunicii lor. Sunt generaţiile trecute, memoria altora este ascunsă undeva în encefalul meu, amintirile lor îmi traversează circumvoluţiunile, chiar dacă nu sunt conştientă de acest lucru şi îmi oferă posibilitatea de a iubi frumosul, de a nu fi de acord cu vulgarul. 
S-ar putea spune că educaţia şi epoca prin care trecem ar avea o legătură mai mare cu ceea ce sunt sau suntem,mai mare decât o au strămoşii mei şi generaţiile trecute. Ideea este că fără o zestre genetică, fără ceea ce au fost alţii şi fără să-ţi fi lăsat impregnat anumite matrice pe care tu să poţi construi, nu ai fi nimic din ceea ce eşti. M-am născut aşa cum sunt datorită unei baze de date din moşi strămoşi, care exista încă de la începuturi şi care a avut grijă să lase şi în ADN-ul meu ceva din ceea ce ar fi vrut să fie fiecare în parte.De aceea natura umană uneori este mai presus decât educaţia. Am devenit ceea ce sunt şi datorită educaţiei, dar, în acelaşi timp, dacă nu ar fi existat baza pe care să se construiască, educaţia ar fi avut un eşec.Acea bază este dată de cei care au contribuit la construcţia mea puţin câte puţin.   

vineri, 19 august 2011

Wondering?

Ieri mi-am întrebat o prietenă dacă iubeşte şi este iubită. Mi-a răspuns că este iubită dar nu de cine ar vrea ea. Cunosc mult prea bine drogul acesta numit dependenţa de iubirea celui care te ignoră, care te face să te simţi atât de mic în comparaţie cu el, care se vede atât de mare şi puternic, doar pentru simplul fapt că are un avantaj faţă de tine: este iubit de tine şi o dată cu iubirea ta pentru el intervine şi ipocrizia faţă de impasibilitatea lui, acea cerşeală de mici atenţii, acea dorinţă de a-ţi arunca o firmitură pentru a trăi apoi săptămâni la rând din nimicuri. Ce ne face să ne dorim mereu şi mereu ceea ce altcineva nu vrea să ne ofere niciodată, ce ne face să ne risipim energia şi emoţiile şi sentimentele în vânt numai pentru a cunoaşte umilinţă şi tortura sufeltului?Iubirea ar trebui să fie recirpocă, să ţi se răspundă cu aceeaşi intensitate şi aceeaşi dorinţă, sau, de ce nu, cu o pasiune mult mai intensă decât a ta. Ar trebui ca pe cine iubim să ne iubească la rându-i, să simtă aceleaşi pulsiuni şi aceleaşi bătăi în piept, nu să se uite pieziş şi să se întrebe dar ce mai vrea acum de la mine? 
Situaţia ideală şi ferită de orice suferinţă s-ar rezolva foarte simplu prin reciprocitatea sentimentelor. Nu ar mai exista despărţiri, nu ţi s-ar mai rupe sufletul în mii şi mii de bucăţi, nu ar mai trebui să te îmbraci în haine de doliu pentru a-ţi arăta suferinţa pe la colţurile tot mai pline de oameni singuri şi nefericiţi, nu ar mai trebui să faci nimic din toate acestea pentru că ai fi liber să iubeşti. 
Ar trebui să se introducă o nouă pedeapsă pentru cei care sunt iubiţi şi nu le pasă. Dar, cum bine se ştie dragoste cu de-a sila nu se poate, închisorile sufletelor ar rămâne goale pentru că fiecare am iubit măcar o dată în viaţă pe cineva căruia nu i-a păsat de existenţa noastră şi fiecare am fost iubiţi la rândul nostru de cineva de a cărui existenţă nu ne-a interesat şi nu ne va interesa niciodată.

sâmbătă, 6 august 2011

Addicted to...

Hi! My name is Laura and I'm an ex smoker!!! Soon I will be 2 years old, not my real age, but my non- smoking age!
Astăzi mă simt în clubul Fumătorilor Anonimi! Nu ştiu dacă există aşa ceva prin ţara noastră, sau dacă s-a gândit cineva să înfiinţeze aşa ceva, gen Alcoolici Anonimi, doar să fie Fumători Anonimi. Ştiu că există programe şi îţi dau un număr de telefon la care poţi suna şi să primeşti ajutor specializat pentru a te lăsa de fumat. Ok, eu m-am lăsat, după cum am spus, curând voi împlini 2 anişori, dar în aceşti ani, mi-a fost greu, dificil, uneori insuportabil să mă abţin de la a fuma. Nu tot timpul, doar uneori.Ce fac după, cum mă lupt, la mine cu cât trece mai mult timp, cu atât simt nevoia mai mare de nicotină şi tutun. Probabil cineva crede că după doi ani ar cam trebui să-ţi vezi de treaba ta şi să nu mai ai pofte de tutun. Problema este că pofta de tutun dispare din organism în nouă ani şi nicotina în trei ani. Ei bine, eu nici măcar de nicotină nu am scăpat complet, nu am ajuns nici măcar la jumătatea drumului şi îmi doresc atît de mult să mă întorc. Ar trebui să existe un număr de urgenţe la care să suni în cazul în care ţi se face poftă de o ţigară, probabil să existe un funcţionar care să-ţi ţipe în urechi că dacă te atingi de ţigară mai mult ca sigur că îţi lipseşte personalitatea, că eşti uşor de manipulat, că nu ai voinţă, că mereu vei pierde iar şi iar dacă te laşi pradă acestei plăceri!!!Poate astfel ţi-ar alunga dorinţa aceasta pentru care salivezi mai rău decât câinele lui Pavlov.
Astăzi aş vrea să traversez strada şi să-mi cumpăr un pachet de ţigări, aş vrea să simt din nou mirosul de tutun şi în piept fumul înnecăcios, aş vrea să-mi aprind ţigara pe balcon şi să sfidez din spatele-i trecătorii, să mă simt liberă şi nu constrânsă de faptul că acest viciu îmi produce plăcere şi fericire, să nu mă intereseze ce spun alţii, că e sau nu bine, că ar trebui să fac sau să nu fac acest lucur!!! Astăzi cu toată fiinţa mea aş vrea o tigară!