Cum îţi dai seama că el este interesat de tine?

Cum îţi dai seama că el este interesat de tine? Da, am ajuns şi eu să cad în păcatul postărilor aiurea, dar pentru că nu am ce să fac la această oră, nu că aş fi total lipsită de termene limită, ci pur şi simplu pentru că adorata lene mă împresoară cât de mult poate şi mă îmbie cu aroma ei plăcută, scriu cretinităţi de genul: cum îţi dai seama că el este interesat de tine? Sincer: I have no clue! Şi nu glumesc! Eu sunt una dintre acele persoane rare care nu a fost înzestrată cu simţul percepţiei feminine de a-şi da seama când un anumit el este interesat de moi! Mi s-a întâmplat de multe ori să mi se spună că X este interesat de persoana mea şi cum de nu am observat? Chiar nu am observat, poate pentru simplul fapt că mie îmi place să vânez, nu îmi place să fiu vânatul, cel puţin până acum aşa s-a întâmplat sau cel puţin aşa m-au lăsat să cred victimele mele! Deci dacă un el este interesat de tine, probabil că după o anumită perioadă de timp va veni şi te va lua în braţe înaintea vreunui examen şi îţi va spune că de mult dorea să te ţină aproape de el. În acest caz eu am gândit şi nu numai că am gândit dar l-am întrebat dacă nu cumva emoţiile examenului i-au atrofiat creierul?Spre surpriza mea nu îi atrofiase nimic, chiar nimic! Ce a urmat: nişte ani lungi de jocuri, de-a şoarecele şi pisica, nu sunt sigură dacă s-au terminat, dar în fond aceasta este frumuseţea jocului, atunci când nu-i cunoşti finalul. 

Altă tehnică ar fi să te sune şi să te invite la o cafea, la un ceai, la o vorba, sau chiar să-ţi scrie un mail, sau să fie prezent acolo unde eşti şi tu, să încerce să-ţi atragă atenţia prin mici gesturi, prin mici atenţii, astfel încât să-ţi dai seama că el este interesat de tine. Îmi aduc aminte de un film pe care fiecare femeie la un moment din viaţa ei ar trebui să-l vadă. He's just not that into you!Genial! Ne-ar scuti pe multe de umilinţa de a aştepta de la un el o mănuşă de atenţie, de a cerşi mereu compasiune, iubire, o iubire ocupată de alta. Odată ce realizăm că semnalele lui nu sunt decât prietenoase sau lipsesc cu desăvârşire, atunci am câştigat lupta cu noi, cu sinele care ne transmite idei total eronate, cu dorinţele care nu sunt compatibile cu ale lui, am câştigat lupta cu stima de sine şi posibilitatea de a merge înainte, fără imaginea lui care ne bântuie nopţile. Aşa suntem noi femeile, iubim de foarte multe ori pe cine nu trebuie şi de puţine ori pe cine ar merita. 

Care ar fi semnalele? Un el întotdeauna ştie să se facă remarcat şi să-şi arate interesul prin mici tehnici care să-ţi dea de înşeles că te vrea, că se bucură de prezenţa ta, că ar vrea să fiţi mai mult decât amici. Dacă tu nu observi nu înseamnă întotdeauna că nu ai acel simţ, ci că inima ta e ocupată de altcineva, de cele mai multe ori de acel altcineva care nu merită truda sufletului tău şi nici lacrimile prinse în palma ta pentru a nu peta perna! Cel puţin inima mea a fost întotdeauna ocupată de altcineva şi niciodată de cine a trebuit. Mai este timp pentru a mă vindeca de tine.

Violenţa în familie

Nu e tocmai o temă potrivită pentru o duminică de toamnă cu miros de iarnă, dar pentru că se tot vorbeşte de violenţa în familie şi s-a propus şi semnarea unei petiţii în acest sens, pentru a exista în acest stat şchiop şi orb al democraţiei o lege care să protejeze femeia în interiorul căsătoriei şi nu numai, scriu despre coşmarul în care mâine eu sau tu sau sora ta sau chiar fiica ta se pot trezi.Pentru prima dată s-a început o campanie de aducere în atenţia opiniei publice a faptului că peste 800.000 de femei în România sunt supuse violenţei în familie, la fiecare 5 minute o femeie este maltratată, bătută şi violată de propriul soţ. Puţine femei ştiu că până şi în interiroul căsniciei poţi să fii violată, actul sexual neconsimţit şi efectuat pentru a-şi satisface propriile nevoi sexuale este un viol. 

Dar astăzi vorbim despre pumnii, picioarele, buzele învineţite, ochii umflaţi şi eternele căzături care lasă urme adânci, dar care în realitate nu sunt altceva decât corecţii aplicate de cel cu care ar trebui să-ţi împarţi viaţa. Din păcate am fost învăţate, dintr-o doctrină pur rasistă, că femeia trebuie să se supună bărbatului, că femeia trebuie să nu îi iasă din cuvânt şi că dacă bărbatul te mai atinge din când în când asta nu înseamnă că nu te iubeşte, dimpotrivă! Acest mod de educare, cu ochelarii de cal, ştirbeşte autonomia şi independenţa femeii. De aici şi până la violenţa psihică în curând transformată în violenţă  fizică nu mai este decât un singur pas. 

De obicei începe prin cea psihică, asta dacă subiecţii fac parte din mediul urban, dar nu neapărat. Încet, încet îţi vei da seama că nu mai ai prietene, că ziua de cafea sau de shopping cu ele a tot fost amânată la nesfârşit pentru că el nu poate să stea fără tine. Începi să crezi că într-adevăr te iubeşte mult mai mult şi de aceea nu ai dreptul de a nu fi lângă el atunci când are nevoie. Urmează apoi cronometratul de la muncă până acasă şi de acasă la muncă, apoi investigatul colegiilor de serviu, cântărirea lor, câţi bărbaţi, câţi însuraţi, câţi singuri. De aici şi până la tu mă înşeli nu mai este decât un pas. Apoi finalul: prima agresiune fizică, urmată de rupturi ale oaselor, vizite pe la Urgenţă, învineţirea pielii, unii nu lovesc la faţă, să nu se observe, doar pe corp. Circul şi şarada se întind, se prelungesc şi te trezeşti după 20 de ani de convieţuire, eventual vreo 2 copii, că tu nu mai exişti, asta dacă ai şansa ca el să nu extindă abuzurile asupra copiilor, o şansă mică, în realitate.

Probabil toţi ne întrebăm dar de ce suportă?Cine o pune să stea cu un astfel de bărbat? Aici intervin foarte mulţi factori: depinde de educaţia femeii şi de posibilitatea de a se întreţine. Dacă această posibilitate lipseşte, mai ales în mediul rural, atunci este mult mai greu să se desprindă, plus că legile nescrise ale locului şi femeile din familia ei care spun că şi ele au suportat la rândul lor, se adaugă situaţiei economice. Urmează femeile din categoria acelora care preferă un astfel de tratament, inconştient, ele atrag numai astfel de posibili parteneri deoarece şi-au creat un tipar. Apoi cele care sunt mame şi cele care sunt ameninţate cu moartea lor şi a copiilor lor. În general frica şi teama că oricum agresorul nu va păţi nimic le fac pe aceste femei să îndure la nesfârşit. 

Ce se întâmplă cu cele care nu mai suportă? Sau îl omoară ele sau într-o bună zi vor ajunge ele victimele omorului. Nu există cale de ieşire.Frica de faptul că nu sunt protejate, atât pentru prezent, cât şi pentru viitor, le împinge, fie la măsuri drastice, gen suicid sau omor, fie la o viaţă de coşmar care va avea aceeaşi finalitate: decesul! 

http://durereanuesteiubire.acasatv.ro/

 Tot ce trebuie să faci este să semnezi pentru că fiecare femeie are dreptul să fie respectată, are dreptul la viaţă,la securitate şi la ocrotire. Dacă aceste femei nu vor avea de partea lor legislaţia, tăcerea se va aşterne mai repede decât se aşteaptă peste vieţiile lor. Trebuie să existe posibilitatea de a fi apărate şi protejate şi din punct de vedere legal. Poate mai multe ar vorbi, poate mai multe ar avea curajul să spună ce le doare, poate dramele nu s-ar mai petrece...poate...

No title!

Mă gândeam să scriu ceva interesant, dar sunt prea obosită ca să pot formula ceva neobişnuit, ieşit din comun, din tipare, să scriu aşa cum nu am mai scris de mult timp, să deschid din nou acea cutie a Pandorei, cu toţi demonii captivaţi în inima cufărului şi să aştern pe hârtia care încet, încet s-a transformat într-o tastatură şi un monitor, dorinţe, vise, pasiuni, amintiri îngropate. Dar nu pot, nu mai pot să scriu nimic în ultimul timp, nu pentru că nu aş vrea, ci pentru că pur şi simplu nu mai simt, am devenit inertă, am trecut în altă sferă, aceea în care nimic şi nimeni nu te poate atinge, aproape de ceea ce într-o zi vom fi cu toţii: cadavrul din curtea noastră. Starea cadeverică, de carne putredă, de carne care se curăţă de pe oasele obosite de atâţia ani, de carne care abdică, de miros putred şi înnecăcios,această stare este cea mai bună împotriva durerii, cel mai bun acoperiş, cel mai bun înveliş protector! Cadavrul nu simte, se descompune pentru a lăsa să iasă la suprafaţă un os perfect, un craniu care cândva a fost acoperit de piele şi carne şi înăuntrul căruia exista creierul, acel encefal care dictează în fiecare zi ce şi cum şi cât să faci, indiferent dacă tu vrei sau nu să faci ceva. Din păcate tot el dictează pe cine să iubeşti, cui să-i spui că fără el eşti în stare de nebunie, vecină cu psihoza, tot creierul e vinovat! Măcar cadavrului nu îi spune nimeni ce să facă, când să iubească, şi mai ales cât şi cum. E liber! Cadavrul e liber să facă ceea ce doreşte, asta după ce a trecut de starea de împuţire, căci până acolo şi el suferă transformarea fără de sfârşit!

Cum?

How am I supposed to live without you? Simplu: prin absenţa ta! Atunci când reuşeşti să iubeşti în absenţa lui, abia atunci înveţi paşii spre adevărata iubire! Mi-aduc aminte de Ecleziastul, acolo unde:

DRAGOSTEA îndelung rabdă,e bienvoitoare, nu pizmuieşte, nu se laudă,nu se trufeşte, nu se poartă cu necuviinţă, nu se aprinde la mânie, nu gândeşte răul, se bucură de adevăr, toate le suferă, toate le crede, nădăjduieşte, rabdă...

Mult mai simplu aş spune că dragostea este pură, de o puritate atât de covârşitoare încât inima muritorilor de rând nu ar putea-o cuprinde.Şi dacă dragostea le rabdă, pot răbda şi eu în absenţa ta, încercând pe cât mai mult cu putinţă să micşorez spaţiul care ne desparte, să aduc între mine şi tine doar secunda, după care să mă retrag din nou în carapacea mea. În absenţa ta pot să construiec o iubire care să dureze, care să treacă dincolo de ceea ce timpul, acest malefic instrument al omenirii, încearcă să despartă. Pe noi nu ne pot despărţii oamenii, pe noi ne desparte timpul meu şi al tău, prea ocupat să deschidă ochii şi să privească în jurul lui, prea obsedat de efemeritatea materialului, de împlinirea profesională şi prea uituc să-şi deschidă inima şi să simtă dragostea care aşteaptă de atâta amar de vreme!      

Mintea mea e ocupată de imaginea ta, de ochii tăi şi zâmbetul tău! E acelaşi zâmbet de care îmi aduc perfect aminte, sunt aceeaşi ochi şi ai aceleaşi mâini, dar, de data aceasta, ai ceva în plus: dragostea mea în absenţă! De aceea sclipesc ochii tăi, de aceea nimeni nu ştie cum de poţi să fii atât de chipeş, nimeni nu poate să înţeleagă că iubirea mea te face să fii ceea ce eşti acum, chiar dacă nu îţi dai seama!

E...toamnă...

A observat careva că a venit toamna? Este o întrebare imbecilă, normal că au observat oamenii că s-a schimbat anotimpul, că nu mai sunt zilele lungi şi nopţile scurte, că dimineaţa când mijeşti ochii în loc să sclipească din toate puterile lui, soarele nici măcar nu a răsărit, că frigul îţi îngheaţă pielea şi o usucă, biciuindu-te intens şi cu nepăsare până sângerează. Roşeaţa e atât de pătrunzătoare încât culorile toamnei au devenit invidioase. Niciodată durerea nu a fost atât de adâncă, ca aceea lăsată de brezdele toamnei pe mâinile mele. Era totuşi prea devreme şi oricum prea târziu pentru a ieşi şi a dat piept cu toamna. Întotdeauna muntele este maroniu-sângerând şi pădurea devine tăcută, fremătând pe ici pe colo, dar atunci când vuieşte parcă toţi lupii se adună, urlând pe timp de noapte de foame de patimă, de dorul devorării, al oricui, nu neapărat al animalelor. A observat careva că a venit toamna? E timpul morţii, al morţii lor, al morţii noastre, e timpul în care ai voie să te gândeşti la efemeritate, să te iei la ceartă cu Creatorul, să-i spui că doare moartea, tristeţea, că a ajuns toamna şi în sufletul tău şi nu ştii sau nu poţi sau nu vrei să o alungi. Toamna până şi iubirea moare! Devine rece, confuză, supusă greşelilor, se stinge ca ultima rază şi în cele din urmă dispare. Răceala iubirii e ca toamna, deşi nu atât de colorată, dar doare poate la fel de mult cum doare atunci când frunza se desprinde şi cade. 

A venit toamna...acoperă-mi inima cu ceva...!

Şi totuşi Nichita şi Nicu, cu ce să-mi acopăr inima? Umbra lui e departe şi tot timpul, nu doar uneori, mă tem că nu am sa-l mai văd! Cum să prefaci dragostea pe timp de toamnă, cum să-i spui: opreşte-te, ia-ţi concediu pe o perioadă nedeterminată, sau până atunci când spun eu, dispari şi nu mai tăia, nu mai sugruma, i-aţi o pauză şi vino abia când am timp de tine, abia când o să-i revăd ochii, abia atunci să te întorci şi să respiri din nou! A venit toamna...

Romantic mood!

Astăzi sunt in a romantic mood. Nu pentru că mi-a zburat gândul la tine, ci pentru că realizez că pe zi ce trece tot mai puţin eşti prezent în mintea mea. Dar oare în inima mea cum stai?Încet, încet începi să-ţi pierzi culoarea din sufletul meu şi mă laşi pradă eternei mele libertăţi. Mă gândeam cu câteva săptămâni în urmă că nu aş vrea să te pierd printre vise, printre miile de coli albe, scrise cu albastru, printre miile de feţe pe care la întâlnesc în calea mea în fiecare zi şi care-mi zâmbesc sau se încruntă, care păşesc printre dalele groase ale trotoarului. Nu aş vrea să te pierd, dar tu mă faci să renunţ la tine. Nu eşti numai tu de vină, ci şi eu, căci din cauza aglomeraţiei am uitat să mă gândesc la tine, dar vreau pentru aceste luni să fiu egoistă, să fiu o scorpie şi să mă gândesc doar la mine! Exact ca tine dragul meu, vreau să mă gândesc NUMAI LA MINE! Vreau ca narcisismul şi egocentrismul să fie concentrat pe persoana mea, vreau să mă gândesc la visele mele şi să le îndeplinesc rând pe rând, vreau să fiu eu cu mine şi atâta. Fără chipul tău care îmi brăzdează gândurile, fără imaginea ta, fără nimic din ceea ce m-ar face să-mi amintesc de tine. De aceea îţi spun la revedere! Ne vedem la jumătatea anului viitor, atunci avem întâlnire, atunci zarurile vor fi fost deja aruncate, atunci eu voi fi alta, însă până atunci, pentru a putea să mă bucur de tine îţi spun la revedere! Îmi pare rău că te alung, că te scot din mintea mea, dar altă posibilitate nu există pentru noi doi. Aş fi vrut ca totul să fie simplu, dar iubirea nu e niciodată simplă, cu atât mai mult iubirea mea pentru tine! Astăzi sunt in a romantic mood pentru că ştiu că...

...Until the day I'll let you go
Until we say our next hello
It's not goodbye
'Til I see you again
I'll be right here rememberin' when
And if time is on our side
There will be no tears to cry
On down the road
There is one thing I can't deny
It's not goodbye

Gânduri despre nimic

În fiecare zi sunt clipe şi momente în care nu am niciun gând. Nu, nu niciun gând, gen creierul este gol, ci niciun gând păcătos. Adică, se scriu articole despre fanteziile sexuale cu nemiluita, dacă dai un google search pe această temă, care mai de care tabloid sau presă virtuală se întrec în a explica că este perfect normal să ai fantezii sexuale, legate de bărbaţi, femei, ambii împreună, separat, cu tine, fără tine, în acelaşi timp cu tine şi aşa mai departe. Urmează apoi explicaţiile de ce se destramă cuplurile care nu-şi împărtăşesc fanteziile sexuale. Astea sunt cele mai comice pentru mine. Aş putea să stau să citesc aceleaşi explicaţii fade, care nu diferă prea mult de la un articol la altul şi să nu ajung la concluzia că un cuplu se desparte din lipsa comunicării fanteziilor. Ce să comunici, nu, mai bine arăţi. Bine, să nu se lase cu traume gen război sau ce ştiu eu ce tactici sado-masochiste, deşi dacă ne luăm după ceea ce spun articolele şi aceste tehnici ar intra tot la categoria de fantezii. Şi atunci unde este limita, cum delimitezi şi cum te gândeşti unde să tragi linie?Cât de mult îi poţi spune celuilalt că vrei să stea, poate în cap, în timp ce faceţi dragoste sau sex? 

Deci ne întoarcem la comunicare. Bine! Şi cum comunici?Îi faci un bilet pe care scrii la fel ca pe lista de cumpărături ce vrei, ce-ţi place, cum ai vrea şi cum nu vrei după care îl lipeşti de frigider, astfel încât de câte ori are nevoie să folosească frigiderul să citească şi fanteziile tale în speranţa că nu le va uita. El va trebui să ţi le lipească pe oglinda din baie căci şi aşa de vreo n ori pe zi treci prin faţa ei şi noaptea în pat faceţi recapitulare? Comunicarea fanteziilor se face cel mai bine în doi, în pat, goi puşcă, bând un vin bun, roşu, la lumina unor lumânări, povestindu-i ce şi cum şi cât şi cât ai vrea să-l simţi sau te simtă, cât de mult îşi doreşte şi astfel din poveste în poveste, din buze în buze se poate ajunge la ei doi în lumea fanteziilor lor. Jena?Nu ştiu unde ar trebui să încapă. În niciun caz între ei doi care se iubesc, cănd îşi aparţin unul altuia. So, free your mind, your soul and just do it!

Interviu imaginar

Aseară ţi-am spus că astăzi va fi prima zi din viaţa noastră împreună. M-ai privit lung, puţin mirat, încercând să rememorezi toate primele zile din viaţa noastră împreună şi m-ai întrebat: 

-Adică noi de abia mâine vom fi împreună?

M-a umflat râsul şi ţi-am zis:

-Bineînţeles că abia mâine vom fi împreună!

Mă priveai lung şi consternat. 

-Cum?Adică tot ce ţi-am şoptit noaptea trecută e doar o închipuire? Tot ce ţi-am spus la telefon în seara asta a fost doar plăsmuirea minţii tale? 

-Cu regret te anunţ că DA! Noaptea trecută eu nu am fost lângă tine, nu aveam cum să fiu lângă tine, spaţiul ăsta nesuferit pe mine şi pe tine ne desparte, nu mai vorbesc despre timp şi nici nu vreau să-mi aduc aminte de fusul orar. Aşa că abia începând de mâine vom fi împreună pentru prima dată. Te voi suna în fiecare seară şi îţi voi aduce aminte că mâine este prima noastră zi împreună!

Nu mă mai privi ca pe un bolnav de schizofrenie, nu am halucinaţiile lor, sunt perfect sănătoasă, doar tu nu poţi si nu vrei să înţelegi că abia de mâine vom fi împreună, doar tu nu poţi să accepţi că viaţa mea s-a schimbat de când te-am văzut. Nu pot să spun că de când te-am văzut prima dată căci din păcate mintea mea era ocupată de altcineva, dar inima, inima cred că a ştiut. Oricum iubirea mea creştea pe zi ce trecea şi m-am trezit îndrăgostită de tine. Mâine va fi prima noastră zi împreună!

Te-am privit din nou şi ştiu că te doare distanţa, te doare şi tăcerea mea, dar, pentru a putea să fim împreună, cândva, trebuie să mă asculţi si eu trebuie să vorbesc, trebuie să-ţi spun, trebuie să nu-mi acopăr inima de tăcere şi sufletul de întuneric. Ştiu că în momentul în care ai afla ai fi uimit, nu de faptul că ţi-am spus, eşti conştient de asta şi ştii, ci de faptul că am putut să am încredere în tine. Mâine vreau să fie prima noastră zi împreună. Nu am minţit niciodată, întotdeauna ţi-am spus că mâine se va întâmpla, MÂINE, dar nu ASTĂZI! Ştiu că MÂINE va deveni ASTĂZI, asta nu o pot ascunde, asta nu pot să o mai evit şi iarăşi te voi suna şi iarăşi îţi voi spune că MÂINE VA FI PRIMA NOASTRĂ ZI ÎMPREUNĂ!Amân momentul fericirii, nu, nu îl amân, te las să respiri fără mine ca să vezi cât de greu îţi este şi atunci când prima inspiraţie şi prima expiraţie vor fi din aerul insuflat alături de mine vei observa diferenţa. Nu te alung, doar te îndepărtez pentru a fi mult mai uşor atunci când va trebui să mi te aproprii. Până atunci, mâine va fi prima noastră zi împreună!