marți, 26 iunie 2012

marți, 5 iunie 2012

My two loves

Deşi titlul sună siropos, făcând probabil pe unii să se gândească la iubiri carnale, nu este vorba nici pe departe de aşa ceva. Cele două iubiri ale mele se numesc: law and writing.
Scrisul l-am descoperit înaintea dreptului, mult prea devreme şi poate prea târziu, am intrat într-o lume diferită, unde a trăi nu e atât de simplu precum s-ar crede. În momentul în care descoperi scrisul sau scrisul te descoperă pe tine, se schimbă totul în jurul tău, deoarece percepi diferit stările, emoţiile, dorinţele, pasiunile. Nimic nu mai este cum a fost, filtrezi informaţia prin centri diferiţi de gândire, încerci să schimbi imagini şi locuri cu realităţi scriitoriceşti şi de acolo şi până la a trăi diferit de ceilalţi, mai este un singur pas. 
Întotdeauna persoana mea mi-a fost suficientă, autosuficientă aş putea spune, deoarece în mintea mea se desfăşurau mereu imagini noi, personaje noi, idei şi fapte la care alţii nu aveau acces. În urmă cu nişte ani (care îmi par acum aproape o viaţă) eram sigură că voi scrie mai multe romane şi îmi voi vedea numele şi titlurile prin librării, iar trecătorii se vor întreba cine sunt, cum sunt, ce simt?Sunt diferită de ei?Îmi plac aceleaşi lucruri sau nu?Ce gen de cărţi citesc?Cum iubesc? Şi alte astfel de întrebări...întrebări pe care eu mi le-am pus ori de câte ori citeam o carte a vreunui autor preferat şi prin intermediul ei ajungeam să mă identific cu autorul, culmea, nu cu personajele. Acum zâmbesc ori de câte ori mă gândesc la atunci, la ideile pe care le aveam, la pofta mea de evadare, care încă nu a dispărut, la casa mea de lângă lac, cu balansoar şi trandafirii roşii în faţa verandei, la maşina de scris (PC sau laptop, depinde de timp) care mă aştepta să aştern rândurile neobosite. 
Nu ştiu când şi unde şi cum s-a destrămat acest vis. Poate pentru că nu am crezut în mine, deşi am publicat şi criticile au fost favorabile, fără negativism, pertinente şi de bun simţ, am renunţat uşor, uşor la a mai "scrie".Şocul cel mai mare a fost când mi-am dat seama că nu mai sunt capabilă să scriu, că nu mai pot, că nu mai simt, că totul e pustiit, că groaza şi angoasa mă cuprind şi eu nu pot să aştern nimic!!!Am realizat atunci că romanele mele erau doar în copilăria din provincie, acolo unde colegele mele îmi citeau scrierile şi îmi spuneau râzând să le dau un autograf, căci cine ştie, când ajung faimoasă, nu au cum să mai dea de mine!Amintindu-mi îmi provoacă o stare de râs continuu, acum, atunci chiar îmi imaginam. Acum mă mulţumesc cu acest hobby, am transformat scrisul în blog şi în hobby, în posibilitatea de a refula şi de a mai scrie din când în când. 
Dreptul, dreptul l-am descoperit după prima mea dragoste, scrisul, nu la mulţi ani distanţă, dar considerabili, atunci când te gândeşti şi la alte posibilităţi, nu numai la a trăi în imaginaţia cărţilor. Deşi ştiam ce îmi doresc, am ocolit şi de această dată traseul şi am făcut altceva. De ce?Din nehotărâre, dintr-o infatuare, din a demonstra altora că eu sunt bună şi în alte domenii, nu numai în cele pe care le ador, nu numai în cele în care îmi vibrează inima şi simt cum îmi zvâcneşte sângele în vine! În cele din urmă mi-am revenit şi am decis să fac ceea ce vreau pentru sufletul meu: drept!Şi pe cât posibil să-l şi practic, nu doar să-l studiez. De aceea într-o zi de septembrie am luat un dosar, mi-am căutat toate actele şi m-am dus şi m-am înscris la Drept!Culmea eram blondă pe timpurile alea! A fost iubire la prima vedere, pasiune debordantă, între mine şi el şi între el şi mine!De câte ori intru în Judecătorie să asist la procese simt cum păşesc în locul unde trebuia să fiu demult, dar îl ocolisem de mult prea multe ori. Este ca atunci când îţi dai seama că ai ajuns, în sfârşit, ACASĂ!Probabil mulţi se vor întreba cum scrisul şi dreptul pot coexista?Dacă stau bine şi mă gândesc, scrisul face parte din drept şi invers. Tipologia oamenilor, psihologia comportamentală, ideile, cazurile pot furniza material pentru o mie de romane, mai ales că adevăratele drame se produc la nivel mental şi sunt transpuse în practică de oameni care ajung în faţa instanţei tocmai pentru că le-au lipsit diferite elemente pentru a evita dezastrul. 
Mă consider un om norocos!Am aflat, cu greu şi bătând un drum extraordinar de lung şi plin de hârtoape,ceea ce îmi place cu adevărat, ceea ce mă face fericită, ceea ce mă face să mă simt împlinită. Puţini oameni găsesc modalitatea de a munci cu pasiune şi de a nu li se părea jobul o corvoadă. Pentru a găsi acest echilibru a trebuit să am 4 joburi, diferite unele de celelalte, pentru a mă întreţine şi pentru a realiza că, de fapt, jobul meu pe care îl caut era în cu totul altă parte. Scrisul a devenit o alinare, o evadare, ceva care îmi face plăcere, iar dreptul adevăratul job.   

duminică, 3 iunie 2012

Small minds

Astăzi vreau să vorbim despre "small minds" sau despre cum oamenii mărunţi discută alţi oameni, de fapt, discută despre existenţa altor oameni, cramponaţi în prezentul lor, dorindu-şi şi ei viitorul lor şi sperând că într-o bună zi ei se vor împiedica şi atunci at the bottom of their legs aceştia vor sta surâzând, plini de satisfacţie că s-a întâmplat ceea ce au dorit şi sperat cam dintotdeauna. 
"Small minds" sunt acei trepăduşi care îşi înconjoară sufletele cu pustietate şi pe care e mai bine să-i eviţi căci produc numai energie negativă, resentimente şi invidie, oriunde s-ar afla. Întotdeauna succesul altuia a semnificat eşecul unuia din această categorie, întotdeauna stau şi păzesc căderea altora, căci din prea multă preocuparea pentru alţii uită să fie preocupaţi de ei. Chiar şi un potenţial succes, o capacitate mai mare a unuia de a ieşi din condiţia în care se află, de a evolua şi de a fi în ascensiune provoacă resentimente din partea acestor "small minds". 
Conceptul presupune mult mai mult decât îngustimea minţii lor, presupune capacitatea de a evita conflicetele şi interacţiunea, pe orice plan, cu aceşti catalogaţi invidioşi. De ce? Pentru simplul motiv că pot transmite stări contradictorii la nivelul stimei noastre de sine.Chiar dacă pe moment nu simţim că am fi afectaţi de înţepăturile lor de ţânţari, pe parcurs subconstientul lucrează şi ies la iveală îndoielile, grijile, temerile şi mai ales groaza de eşec. Omul este temător din fire, ne este frică de viitor (cui nu, din moment ce este incert), ne este frică de boli, de moarte, de iubire, de vise, practic, cam de tot ce ne înconjoară. În momentul în care permitem creaturilor minimale să ne agaseze subconştientul şi conştientul cu mesaje negative, frica şi teama se accentuează, fiindu-le mult mai uşor acestor creaturi de a-şi atinge scopul: nimicirea ta pentru plăcerea lor!Nu pentru că şi ei ar putea să facă ceea ce faci tu, ci doar pentru că ţi-au demonstrat că dacă ei sunt nişte rataţi fărăr vise, la fel eşti şi tu, indiferent de visele pe care le ai.