sâmbătă, 7 iulie 2012

Different

Nu ştiu cum sunt alţii, chiar voi cum sunteţi?...dar eu funcţionez in slow motion la orele matinale. Deşi mă trezesc devreme, în jurul orei şase dimineaţa, capacităţile mele de procesare a informaţiei sunt pe minim. Cafeaua nu-şi mai face efectul, a devenit un ceai, nici măcar negru sau verde, un ceai din fructe de pădure care nu are alte proprietăţi decât a te îndulci şi a te toropi din ce în ce mai mult. La ora aceasta cam asta înseamnă cafeaua pentru mine. E ciudat că nu pot trăi fără acest mic tabiet al meu, de fapt, pot trăi, având in vedere că pot trăi fără ţigări, dar îmi place să cred că în fiecare dimineaţă mă trezesc cu ajutorul cafelei. Bineînţeles că este doar o iluzie a existenţei mele cafegiste, deoarece toropeala de dimineaţă într-o zi de vară nu poate fi alungată nici de cea mai bună cafea braziliană. Mi-aş dori un hamac şi un strop de linişte care să se aştearnă peste sufletul meu ca o pătură cu care îţi acoperi tremurul interior în nopţile reci. Am început să-mi doresc linistea, o fi semn de bătrâneţe sau doar semn de oboseală? Cred că ambele. Paradoxal îmi doresc şi agitaţie, metrouri care să nu se oprească în staţiile vieţii mele, microbuze care să nu facă niciun popas, să meargă pe autostrada mea cu viteza maximă încărcându-mă de adrenalină, făcându-mi inima să palpite la mai mult de 120 pulsul pe minut, vreau să simt cum vântul îmi biciueşte pielea şi mi-o răneşte din cauza vitezei. Dar oare dacă mă grăbesc prind esenţialul? Sper că da.
Mă simt exact cum spune Sore...I'm so different from the rest of the world...de fapt, nu mă simt, chiar sunt!