Loving you

Cea mai frumoasă dragoste este aceea care se rupe din crâmpeie de secunde, care nu apucă să se consume într-o zi, nici în zece, nici într-un veac, timpul fiind atât de scurt şi clipa atât de minusculă încât te doare că nu poţi să-ţi devorezi pasiunea. E ca un foc pe care nu poţi să-l stingi şi care vâlvăie mereu, care te mistuie pe dinăuntru şi pe afară, care te arde intens şi te transformă în cenusă pentru a putea să renaşti de o mie de ori mai îndrăgostit,iubind mai mult, sufletul provocându-ţi combustii. 

Cea mai frumoasă dragoste este aceea care te priveşte în ochi şi-ţi spune că te-a visat de mii şi mii de ori, căutându-te între pereţii somnului, care îţi simte oboseala şi tristeţea, care te priveşte ca şi cum ar privi înăuntrul lui şi îşi dă seama că eşti o parte din el, care te sărută pe frunte, nu pentru că buzele nu sunt adorabile, ci pentru a te face atentă că este lângă tine şi te ocroteşte.

Cea mai frumoasă dragoste este aceea care nu răneşte, care ştie că iubirea nu înseamnă ură, care preţuieşte ceea ce are lângă ea, care nu jigneşte gratuit, care te poartă dincolo de ceea ce ţi-ai dorit dovedindu-ţi în fiecare zi că pasiunea nu moare şi că atunci când îţi este dor, abia atunci eşti capabil să apreciezi iubirea, să simţi tumultul, să fii conştient că fără celălalt ai putea să te sufoci, înnecându-te la infinit. 

Cea mai frumoasă dragoste este aceea care îţi dă puterea să treci peste toate problemele, grijile, incertitudinile, fricile şi întrebările şi să te laşi purtat de val acolo unde trebuia să ajungi de la început, dar ai uitat că punctul de sosire este mai greu de găsit o dată ce te-ai pierdut. 

Cea mai frumoasă dragoste este iubirea mea pentru tine atunci când nu eşti lângă mine, făcându-mă să îţi ofer mai mult atunci când ne re-vedem, făcându-mă să cad în sufletul tău iar şi iar, până uitarea de sine se aşterne peste oboseala mea. Cea mai frumoasă dragoste...eşti tu!

New face, new life, new thoughts...

Nu vă panicaţi, nu mi-am pierdut toţi neuronii pe drum, o parte, recunosc! Da, m-am decis să schimb aspectul blogului.Când am luat hotărârea habar nu aveam că mă voi opri la...PINK ...Da a fost o surpriză şi pentru mine, mai ales că eu sunt genul înclinat spre DARK, BLACK, SHADOW , dar cum fiecare dintre noi simte nevoia la un moment din viaţa lui sau ei să schimbe ceva, să păşească pe o altă cale, să urmeze alte drumuri, mai mult sau mai puţin întortocheate, am ales şi eu rozul ca semn de new beginning, de să o luăm de la capăt, să ştergem cu buretele creta de pe tabla vieţii şi să rescriem cu literele care ne vin în minte în milisecunda aceea, o nouă viaţă, singuri sau în doi, fără prieteni sau cu prieteni, dar să rescriem, sau măcar să încercăm să rescriem ceea ce ar fi trebuit scris de la început.

După ce am văzut cât de pinky şi de încărcat este am vrut să folosesc un alt format, maroniu, aşa cum îmi face mie plăcere, după care m-am gândit că dacă tot am încercat să schimb ceva, dacă tot fac eforturi să ofer o nouă imagine, blogului, vieţii,să îl las aşa, măcar pentru o perioadă de timp, să fie aşa cum aş vrea să fie şi viaţa mea: ROZ, liniştită, calmă, lipsită de griji...destul de plictisitoare, aş putea spune.Dacă nu sunt stresată îmi lipseşte o parte din mine, dacă nu sunt ocupată îmi caut de lucru, iar când sunt atât de ocupată încât nu ştiu ce să mai fac pentru a duce totul la bun sfârştit, ce credeţi că fac?MĂ PLÂNG! Da, da, mă plâng, spun ce nedreaptă este viaţa, îmi smulg părul din cap cu penseta (la figurat, încă nu am încercat), îmi văd toate eforturile risipite, privesc la monstrul numit eşec cu ochii cât cepele, mă biciuiesc în gând spunându-mi că sunt o leneşă, un om care nu munceşte destul, un om mic, mic, mic, care nu merită nimic, deoarece în loc să piardă timpul, ar putea să evolueze, să se perfecţioneze, să întindă la maxim corzile, să facă eforturi, să nu se lase dobodrât de silă, lehamite, suprasolicitare, supraîncărcare, oboseală dusă la extrem, care vin la pachet cu jobul şi cu ceea ce vei face până la pensionare.

De aceea mi-am ales culoarea roz pentru blog, sau m-a ales ea pe mine?Cred că aş putea spune mai repede că m-a ales ea pe mine, aşa cum de multe ori viaţa a ales pentru mine, uneori greşit, enorm de greşit, alteori oportun, exact când trebuia, dar de cele mai multe ori, cam ocolitor, ca o centură ocolitoare care nu se mai termină din lipsa fondurilor. Începând de astăzi am decis să fac ordine în gânduri, în dorinţe şi mai ales în viaţa mea. Am decis să devin oarbă, surdă şi de negăsit, pentru cinci luni, am decis să nu mă mai streseze decât persoana mea, ignorându-i pe cei din jur, pentru că pe ei, fie nu-i interesează, fie nu vor, fie nu pot să înţeleagă că lumea lor e prea strâmtă pentru lumea mea. Începând de astăzi îmi voi face (SPER!) ceea ce nu mi-a plăcut nicodată: un program, pe care îl voi respecta (SPER!) şi tot de astăzi redevin ce am fost: scorpia (ascendentul meu, de altfel)care ar fi trebuit să fiu de când am plecat şi am uitat că trebuie să mă întorc. Începând de astăzi sunt doar EU!