Fuck Off...

Today I am pissed-off! So, fuck off!!! Fuck off from my mind and vision, fuck off from my pain, fuck off from my brain!Fuck off from my life which is so full of unexpected choices and needs, so full of me and so empty of you! So fuck off from all my dreams and wishes and lusts and passions and desires! 

You don't belong here anymore, so stay away from my brain and especially from my heart and when you will want my soul please be ready for it! Otherwise, FUCK OFF!I don't need a ghost, I NEED YOU! So, when you want to be completely mine, come and look for me!Not before, nor after! Otherwise, FUCK OFF! 

The ONE and ONLY?

Nu i-am ales întâmplător pe cei doi protagonişti. Pe lângă faptul că mă atrag felinele, uneori sau destul de des, comportându-mă ca ele, cred că defineşte esenţa dragostei, iubirii şi compatibilităţii. Mă întrebam şi încă mă întreb, de altfel îi chestionez şi pe alţii, când ştii că EL este alesul?Acel THE ONE and ONLY, acel YOU and ONLY YOU, acel UNTIL DEATH WILL APART? Cred că iubitele mele feline nu îşi pun atâtea întrebări existenţiale. Desigur sunt foarte puţine specii şi mamifere care rămân împreună până când Madam cu Cosa, Lady in Black sau cum se va numi îşi va face apariţia. În general lupii, leii, jaguarii, cocorii japonezi, turturele, pe la noi, îşi aleg partenerul pe viaţă. Dar să lăsăm animăluţele şi să trecem la altele mai mari: oamenii. Când ştii că el sau ea este sufletul tău pereche? Deşi nu mai cred în acest clişeu de suflet pereche adesea mă surprind întrebându-mă dacă există şi dacă îl voi găsi?Recunosc în tinereţele mele am vrut să mă mărit, chiat trasasem planul de cum va fi, când va fi, unde o să-mi petrec viaţa, alături de el şi pe ce teritorii, dar la un moment dat am realizat că cel de lângă mine nu mai corespunde cu ceea ce am vrut eu. Acum şi dacă mă întreabă cineva dacă a corespuns vreodată nu aş putea să spun decât darling, love is blind!Pe de altă parte, nici măcar atunci când m-a cerut în căsătorie nu am simţit acel ceva care alţii spun că se creează, acel magnetism care să-mi spună negreşit că da, el este, l-ai găsit şi ţine-te de el, nu-i mai da drumul căci destinul vostru este unul şi acelaşi! Am trecut şi de faza love is blind, am distrus toate planurile, m-am reîntors sau m-am întros la viaţa mea de dinainte şi aşteptam să văd ce se va ivi! Între timp am citit articole, am întrebat în stânga şi în dreapta, dar la o concluzie unitară nu am ajuns. Poate că undeva acolo în interiorul unui atom sau al unei matrici, substanţa mea şi substanţa lui au coexistat şi în momentul în care ne vom privi în ochi sau vom fi unul lângă celălalt vom şti. Dar dacă noi vom fi mult prea ocupaţi cu problemele cotidiene şi nu vom reuşi să vedem esenţa? Dacă suntem în momente diferite, deşi în acelaşi spaţiu, dar cotidianul şi existenţa alături de altcineva în acel timp ne-a umbrit sclipirea energetică? Oare ne vom întâlni vreodată, liberi de alte iubiri şi patimi, liberi de încărcătura sufeltească, ne vom putea simţii fiecare vibraţie, ne vom recunoaşte paşii?Sufletele noastre se vor ghida oare după Maktub?Sau vom rămâne condamnaţi pe viaţă pentru că nu am ştiut să profităm de acel moment? Sunt atât de multe întrebări fără răspuns şi atât de multe variabile încât oricât aş vrea să cred că nu am trecut pe lângă sufletul meu pereche, faptul că spaţiul ,oamenii şi drumul ne-au fost potrivnice atunci, îmi dau senzaţia că avem o singură şansă în viaţă să ne recunoaştem partenerul ideal. 

Mă simt ca Lorelai, atunci când..."Totul ne desparte pe tine şi pe mine:distanţa, oamenii, viaţa şi poate şi destinul."

My new red shoes...

Deşi am spus că nu voi scrie niciodată pe blog despre pantofi, ojă, ruj roşu şi alte fetişuri femeieşti, ei bine astăzi, astăzi nu m-am putut abţine! Nu numai că salivez de vreo două săptămâni după pantofi în acest gen (e singura poză în care se reflectă cât de cât realitatea), dar astăzi ieşindu-mi din depresia cotidiană căci este sâmbătă şi soarele luceşte parcă pentru a-mi face în ciudă, m-am trezit şi nu am aşteptat nici măcar să-mi beau cafeaua, ţâşnind pe uşă şi devenind o maniacă în căutarea pantofului meu perfect. Sau mai bine aş spune o Cenuşăreasă care şi-a pierdut simţul realităţii. Deşi am spus că tai de pe listă ceea ce mi-ar face plăcere să am şi să achiziţionez, drept pedeapsă pentru lenea mea de a termina ceea ce am început, am realizat că devin mult mai neferictă dacă mă supun supliciului tăierilor. Aşa că m-am dus direct spre locul bine tăinuit, am probat vreo trei, patru, cinci, dar cine mai ştie câte perechi de pantofi şi într-un final apoteotic mi-am ales perechea perfectă. Între timp am realizat că eu nu pot să funcţionez conform principiului dacă nu îţi satisfaci plăcerile şi te muţi în deşert şi sihăstrie, vei da mai mult randament sau dacă te afli într-o austeritate perfectă aceasta te poate motiva! NO WAY, JOSE! Eu am nevoie să mă răsfăţ şi să fiu răsfăţată, am nevoie să mă simt liberă, să văd oameni, să le sug energia ca un vampir însetat de sânge, să comunic, să vorbesc, să dansez şi abia când am obosit de atâta tumult să mă aşez şi să citesc pentru ceea ce îmi este necesar. Altfel nu funcţionez!!!Trebuie mai întâi să mă exprim artistic, prin pantofi, cămăşi, ojă roşii, cât mai roşii toate şi abia apoi să pot cugeta la nemuritoarele tratate!Înainte aveam o fixaţie pe negru, încă o mai am, dar pentru că pot fi obsedată de mai multe culori în acelaşi timp, mi-am pus pata pe roşu, eternul meu roşu de vampă, de femeie dornică, uşoară, combinat cu deux piece-ul perfect din negru şi roşu, pentru o noapte de amor şi plină de păcate. 

Uite ce poate face o pereche de pantofi dintr-o femeie!!!

Planificând...

...degeaba! Planifici degeaba! Cel puţin mie aşa mi se întâmplă, planific ca astăzi să citesc douăzeci de pagini, să iau codul acela afurisit şi să învăţ şi nenorocitele alea de articole, cu număr cu tot, căci nu e de ajuns dacă şti doar ce conţine, trebuie să ştii şi numărul şi alineatul!!!Unde e emoticonul acela de rupt părul din cap când ai nevoie de el?... Planific şi rămân cu planificatul! De ce?Pentru simplul motiv că întotdeauna se găseşte altceva de făcut! Nu, de fapt, nu se găseşte altceva de făcut, mai bine spus, îmi găsesc altceva de făcut! Shopping, frecat menta pe net ca să miroasă netul bine, mai ales pe Facebook, că deh Facebook mai mult ca sigur va învăţa în locul meu şi concursul real şi ideal de infracţiuni şi asemănările şi deosebirile dintre cele două proceduri şi acum colac peste pupăză noul cod civil! Ăsta mai lipsea, că în rest le aveam pe toate! Spunea cineva că nu se va întoarce civilul cu curul în sus. Nu,nu se întoarce în totalitate, doar pe jumătate, destul cât să te facă să regândeşti strategia de comandat tratate, bineînţeles când se va întâmpla minunea să apară! Astea fiind spuse m-am hotărât, nu să nu mă mai plâng, ar fi o adevărată reuşită şi probabil că aş fi bolnavă dacă nu m-aş mai plânge, ci să dau milităria jos din pod!Cum o voi face?Probabil cum am făcut şi până acum: de mâine fac asta şi asta şi cealaltă şi citesc aia şi cu aia şi cu cealaltă şi....pe naiba!!!Dar având în vedere că nu este îndeajuns doar SĂ VREI, ci mai şi TREBUIE, trebuie să-mi fac curaj şi să mă adun şi să-mi procur, dar mai ales să respect un orar (ce am urât cel mai mult în viaţa asta, orarul şi constrângerea), dar la vremuri de bejenie se cer măsuri drastice. Din păcate este singurul mod de a ajunge acolo, doar milităria mă va salva de cel mai mare duşman al meu: EU! Îmi doresc atât de mult să ajung acolo încât uneori am impresia că nu mai sunt în stare să sacrific. Dar cum am sacrificat atâtea în ultimii doi ani, cu siguranţă sunt în stare să mai sacrific încă unul!I HAVE TO DO IT!Dacă nu voi reuşi cu vorba bună, va trebui să aplic metoda dureroasă! Nu aceea fizică, nu mai sunt la vârsta la care să meargă cu bătaia deşi uneori îmi doresc să fie acesta antidotul, ci mai multe restricţii. Oricum suntem în criză şi la tăieri, aşa că tăiem de pe listă tot ceea ce îmi place şi mă recompensez doar atunci cînd îmi voi atinge norma pe zi. S-a reîntors comunismul, dar să se întoarcă şi leninismul sau marxismul sau stalinismul, I don't care! I HAVE TO DO IT!

Lonesome... Sunday!

Întotdeauna am avut migrene duminica. Nu am nimic cu această zi de odihnă, dar eu am avut migrene. Pe lângă faptul că mă trezesc la aceeaşi oră şapte, îmi fac o cafea neagră şi tare care mă ţine până după amiază sau chiar mai puţin, deschid acest enervant internet, îmi pun un U2 eventual cu Mary J Blige care visează numai la o one love şi încep mai nou să cotrobăiesc prin intimităţile altora, adică să-mi vâr nasul în blogurile şi viaţa virtuală a unora ca mine, mai vechi sau mai noi. Bun, dar toată treaba nu durează decât câteva ore să spunem, chiar mai puţin, după care mă trezesc că iarăşi nu am ce să fac. Mă duc să cotrobăi prin frigider, unde dau de tona mea de îngheţată, o termin şi pe aceea, ies, mă plimb, îmi sun prietenele, ies la o cafea, a doua, tocmai pentru ca la noapte să pot să mă zgâiesc la pereţi şi să-mi promit solemn că nu mai fac aşa ceva, nu mai beau cafea după amiaza, totul până duminica viitoare. Bun şi mai încolo ce fac, mă zgâiesc la poza ta? Sincer mi s-a cam luat, m-am plictisit ca eu să mă uit tâmp şi tu să nu spui nimic, păi cum naiba să-mi răspunzi dintr-o poză?Bineînţeles aş putea să te sun, să te întreb ce mai faci? Eşti bine? Ei bine uite că nici asta nu pot să o fac datorită faptului că sufăr îngrozitor de mândrie (mare păcat!), am oroare de mă face de râs, deşi ştiu că tu eşti mult prea gentleman pentru a mă face să mă simt prost! Să-ţi scriu un mail?Ţi-aş scrie şi ţi-aş spune cât de mult te doresc, cât de frumoasă mi-ai face viaţa şi cât de iubit ai fi la rândul tău.Ţi-aş spune cum îmi înnec privirea în chipul tău care e una cu al meu şi cum ochii tăi albaştrii îmi inundă sufeltul pentru a putea să supravieţuiesc doar din coloritul lor. Ţi-aş spune că astăzi fiind duminică aş vrea să împărţim aceeaşi bancă din parc, pe care trupurile noastre s-ar odihni istovite după maratonul din noaptea trecută şi din zorii zilei.Ei bine nici acest lucru nu pot să-l fac pentru că distanţa care ne desparte se întinde pe mai multe coordonate, nu e măsurată doar în kilometrii, ci în ani. Undeva în adâncul meu ştiu că citeşti sau doar îmi place să îmi imaginez că citeşti şi ştii că pentru tine am scris totul şi ştii cât îmi este de greu să-ţi spun că te iubesc, cât de greu îmi este să fiu departe de tine, mai ales duminica, mai ales când privesc de la geamul meu întristată soarele de afară şi tumultul din mine.

Nenumitele nume

Întotdeauna m-au distrat numele pe care le primeşti şi nu îţi aparţin, mă refer la acele nenumite nume născocite special pentru  persoanele care ne sunt dragi. De exemplu, am prietene care îmi spun Laurenţia, nu am înţeles niciodată why in the name of Christ? Eu nu sunt o Laurenţia, nu am nici în clin, nici în mânecă cu acest nume, dar, în pofida lucrurilor am fost denumită şi aşa. Alţii îmi spun Lau, probabil este mult mai scurt şi mult mai rapid decât să adauge în vorbirea curentă încă două litere r şi a. Apoi urmează diminutivele care întotdeauna m-au scos din sărite, dar nu am avut ce să fac pentru că diminutivele sunt folosite de familie şi trebuie să înţelegi, adică dacă vor să ţipe în gura mare Laurici, Licurici , Laurica, tu trebuie să înghiţi şi să zâmbeşti, caci deh, familia nu ţi-o alegi, o ai, îţi este aproape la bine şi la greu, întotdeauna te întorci acasa pentru a-ţi linge rănile, întotdeauna te primeşte ca pe fiul rătăcitor, indiferent de unde vi şi cât de mult ai stat. Pe scurt, trebuie să suporţi. A treia categorie se referă la franţuzisme daca le pot numi aşa şi se focusează pe Laurette. Parcă aş fi un parfum franţuzesc şi să fiu sinceră nu mă deranjează, mă văd deja în Paris privind Sena de pe vreun pod şi cineva din spatele eşarfei mele şoptind tulburat Laurette.

Chiar dacă nu ne fac o deosebită plăcere aceste născociri de nume ar trebui să le apreciem ca pe o dovadă necondiţionată de iubire şi de apreciere. Bineînţeles eu voi fi Laura în mintea mea, acea Laura mereu neliniştită, în căutări perpetuee a sinelui şi a altora, acea Laura care iubeşte şi care vrea să fie iubită, chiar dacă niciodată nu i-a spus şi aşteaptă, habar nu am ce, acea Laura care este atât de prinsă de munca ei încât uneori nici nu vede ce se întâmplă în jurul ei. Dar atunci când vrea să se simtă copil îi place să audă o Laurica, atunci când vrea să fie aproape de prietenele ei merge şi o Laurenţia sau un Laurici şi atunci când vrea să fie iubită, de multe ori iese la iveală o Laurette:).

Sad...

Astăzi lasă-mă să fiu tristă, lasă-mă să fiu tulburată de absenţa ta, lasă-mă să mint că vei veni, doar pentru că nu vei fi niciodată lângă mine, lasa-mă să-ţi privesc lacrimile în palma mea, să le sărut şi să le înghit căci până şi lacrimile tale fac parte din trupul meu, lasă-mă să te mângâi în mintea mea înnebunită de poza ta, lasă-mă să mă privesc în oglinda ochilor tăi ca să nu uit atunci când nu mai eşti culoarea sufletului meu. 

Astăzi sunt tristă căci mirosindu-ţi cămaşa mi-am dat seama că nu mai exişti decât în amintirile mele, în pulsiunile venelor mele, în visele mele, în dorinţele mele, în voinţa mea. Astăzi te pierd pentru a mia oară şi sper să te găsesc la fel cum în fiecare zi te regăsesc în gândurile mele aşteptându-mă la masa noastră din cafenea, sorbind cofeina şi uitându-ne pe furiş unul la celălalt. Astăzi lasă-mă să fiu tristă pentru ca mâine să pot să trăiesc DIN NOU fără tine!

Compatibilitate

Citeam un articol despre ce înseamnă compatibilitatea între persone şi nu pe plan profesional, ci personal. Mi-a plăcut la început, când i-am dat dreptate autorului care se referă la energiile pe care le înmagazinăm, atât eu cât şi el, la contopirea dintre YIN şi YANG, la faptul că degetele mele îi mângâie coloana vertebrală şi îi transmit impulsuri nervoase în tot corpul făcându-l să uite de durere, că energia mea pozitivă îl învăluie pentru a se simţi protejat, că dacă eu reprezint feminitatea şi spuma, el este simbolul masculinităţii. Până acum toate bune şi frumoase, dar să pui cauzele unui divorţ pe alinierea planetelor şi pe hărţile astrale, asta e prea de tot. Dacă în harta mea astrală nu am puncte compatibile cu el înseamnă că nici măcar nu trebuie să încerc să am o relaţie căci este condamnată de o hartă? Dacă eu sunt guvernată de Venus înseamnă că trebuie să iubesc pe toţi bărbaţii care vor să intre în viaţa mea şi că toţi bărbaţii pe care i-am vrut eu sunt condamnaţi să mă iubească pe mine doar pentru că Venus îmi patronează zodia şi casa iubirii? Ei bine clar că nu se întâmplă aşa ceva pentru că dacă s-ar întâmpla ar trebui să nu ştiu ce înseamnă amărăciunea, durerea, dar, mult mai important, nu aş şti niciodată ce înseamnă dorul şi tânjeala dupa ochii lui, după braţele lui, după mâna care mă cuprinde atunci cînd inima îmi tresaltă de spasme, atunci când depărtarea este din ce în ce mai mare şi nu se întrevede nici măcar un punct de apropriere. Cum poţi pretinde că o căsnicie sau o relaţie se destramă pentru simplul fapt că nu au avut chef planetele să se alinieze astăzi astfel încât să mai fiu compatibilă cu el şi el cu mine?Poate că vina este şi la planete, poate şi la energii, poate şi la faptul că o dată ce a trecut timpul atât eu cât şi el am uitat spre ce ne îndreptam atunci când am plecat împreună, poate că oamenii se schimbă în rău şi poate că întreaga lume devine perfidă, dar nu voi crede niciodată că planetele pot să-mi influenţeze decizia de a mă căsătorii, a divorţa, a rămâne sau a ieşi dintr-o relatie. Diferenţa dintre mine ca persoană şi animal este raţiunea şi chiar dacă iubirea nu cunoaşte reguli şi nici raţiuni, decizia îmi aparţine.