Wondering?

Ieri mi-am întrebat o prietenă dacă iubeşte şi este iubită. Mi-a răspuns că este iubită dar nu de cine ar vrea ea. Cunosc mult prea bine drogul acesta numit dependenţa de iubirea celui care te ignoră, care te face să te simţi atât de mic în comparaţie cu el, care se vede atât de mare şi puternic, doar pentru simplul fapt că are un avantaj faţă de tine: este iubit de tine şi o dată cu iubirea ta pentru el intervine şi ipocrizia faţă de impasibilitatea lui, acea cerşeală de mici atenţii, acea dorinţă de a-ţi arunca o firmitură pentru a trăi apoi săptămâni la rând din nimicuri. Ce ne face să ne dorim mereu şi mereu ceea ce altcineva nu vrea să ne ofere niciodată, ce ne face să ne risipim energia şi emoţiile şi sentimentele în vânt numai pentru a cunoaşte umilinţă şi tortura sufeltului?Iubirea ar trebui să fie recirpocă, să ţi se răspundă cu aceeaşi intensitate şi aceeaşi dorinţă, sau, de ce nu, cu o pasiune mult mai intensă decât a ta. Ar trebui ca pe cine iubim să ne iubească la rându-i, să simtă aceleaşi pulsiuni şi aceleaşi bătăi în piept, nu să se uite pieziş şi să se întrebe dar ce mai vrea acum de la mine? 

Situaţia ideală şi ferită de orice suferinţă s-ar rezolva foarte simplu prin reciprocitatea sentimentelor. Nu ar mai exista despărţiri, nu ţi s-ar mai rupe sufletul în mii şi mii de bucăţi, nu ar mai trebui să te îmbraci în haine de doliu pentru a-ţi arăta suferinţa pe la colţurile tot mai pline de oameni singuri şi nefericiţi, nu ar mai trebui să faci nimic din toate acestea pentru că ai fi liber să iubeşti. 

Ar trebui să se introducă o nouă pedeapsă pentru cei care sunt iubiţi şi nu le pasă. Dar, cum bine se ştie dragoste cu de-a sila nu se poate, închisorile sufletelor ar rămâne goale pentru că fiecare am iubit măcar o dată în viaţă pe cineva căruia nu i-a păsat de existenţa noastră şi fiecare am fost iubiţi la rândul nostru de cineva de a cărui existenţă nu ne-a interesat şi nu ne va interesa niciodată.