Serendipity, în traducere liberă: însuşirea de a găsi obiecte de valoare, obiecte interesante, serendipitate. Când mi-am ales domeniul blogului majoritatea variantelor posibile erau luate, astfel încât am apelat la ceea ce ştiam că îmi doresc să văd peste ani şi ani: Serendipity, cafeneaua din New York unde Jonathan Trager (John Cusack) şi Sara Thomas (Kate Beckinsale) s-au întâlnit după 5 ani de căutări, după o bancnotă de 5 dolari scrisă cu roşu şi având numărul lui de telefon şi o carte din anticariat cu adresa ei. Filmul este siropos, un love story care se încheie cu happy end, dar mie mi-a stat gândul numai la cafenea, la prăjituri şi la New York. Nu ştiu dacă în realitate există Serendipity ca şi cafenea sau dacă mai există undeva către colţul Manhattan-ului această mică şi cochetă parte smulsă din zgomotul oraşului, ceea ce ştiu e că aş vrea într-o zi să păşesc către New York, nu neapărat să-mi schimb viaţa sau să locuiesc până la adânci bătrâneţe, ci să simt pulsul Bigg Apple-ului, să mă plimb în Hide Park şi pe Maddison Avenue sau, de ce nu, chiar pe Fifth Avenue, să văd Ground Zero şi să-mi pară rău că nu am apucat să vizitez Gemenii şi să-mi îndrept privirea către Statuia Libertăţii, gândindu-mă că ne chinuim de când ne naştem să fim liberi şi nici măcar nu ştim dacă vom avea parte de libertate prin moarte sau dincolo de ea.
Îmi plac oraşele mari, zgomotoase, acolo unde forfota îţi acoperă respiraţia, acolo unde eşti un anonim printre marea de anonimi, unde nimeni nu are timp să te privească, să te măsoare, să te critice, să te urască, unde fiecare e ocupat cu cineva şi cineva e ocupat cu nimeni sau cu fiecare, unde perosana mea, a ta, a lui, a oricui se pierde în visare, în dorinţă, în pasiune, în orice, fără a fi luat în seamă.Nu-mi place liniştea, mi se pare uneori că este apăsătoare, că îngheaţă mintea şi sufletul, că prevesteşte ceva rău, ori de câte ori e liniştea adâncă mă înfior. Dar zgomotul, chiar dacă s-ar întâmpla să fie asurzitor şi să nu auzi sau să nu fi abil să observi ce te aşteaptă, măcar nu ai sentimentul că o bufniţă sau o cucvea a vestit ororile şi nici că liniştea a stat la pândă sperând în prăbuşirea ta.
