Probabil că acum vreo trei sau patru ani aş fi spus că ţip sau am o stare iritabilă, atât faţă de mine cât şi faţă de ceilalţi. Ideea cea mai tâmpită din lume este să-ţi descarci nervii aşteptării, urmaţi de cei ai stresului pe cei din jur. În primul rând ceilalţi nu sunt vinovaţi de problemele create de alţii pentru tine şi nici de problemele pe care ţi le-ai creat singur. În al doilea rând chiar dacă ar avea bună voinţa să te ajute, nu ar avea cum căci în momentul în care îţi creşte adrenalina datorită situaţiei în care te afli, instantaneu ţi se aşează pe ochi o ceaţă, o ceaţă atât de deasă încât oricine ar zice ceva tu mai mult ca sigur vei interpreta în mod greşit, căci creierul refuză să accepte şi alte posibilităţi în afara celei existente.
Spuneam că înainte ţipam sau îi agasam pe cei aproriaţi mie. Urât din parte mea, ştiu, dar după ce intervine această maturitate-bătrânicioasă a existenţei noastre, îţi dai seama că te agiţi degeaba atunci când nu depinde de tine situaţia respectivă, când eşti un simplu pion pe tabla de şah şi cel sau cei care fac mişcările te va conduce spre victorie sau spre eşec. Bineînţeles tot timpul se lasă cu nu este drept, dar de ce mie, dar de ce acum, dar aveam planuri, dar chiar nimeni nu înţelege? Chiar dacă înţelege nu poţi să schimbi cursul lucrurilor eşti prins între ceea ce trebuie să faci şi ceea ce ai vrea să faci, dar asta nu înseamnă că întotdeauna ceea ce trebuie este şi bine sau necesar pentru persoana ta.
Am descoperit că atunci când te apasă aşteptarea, când îţi simţi inima bătând cu intensitate nu numai în piept ci şi la nivelul gâtului, simţind cum uşor, uşor ai putea să ajungi să te sufoci, cel mai bine e să asculţi muzica preferată, o melodie ritmată, ceva care să te relaxeze, indiferent de gen, dar care pentru tine să fie un afrodisiac. Dacă te ţin nervişorii poţi să citeşti, chiar să încerci să înveţi ceva, dar cu condiţia să nu îţi zboare gândul la problema stresantă şi anxioasă. Poţi să dansezi în colţul tău enigmatic (dacă nu eşti la job) sau pur şi simplu să te plimbi în parc, orice pentru a îndepărta starea de nelinişte şi de nervozitate. Oricum oricât ai încerca să fugi de ceea ce într-un univers determinabil îţi este scris tot nu vei reuşi, având în vedere că dacă astăzi ai ales o cărare pe partea stângă şi tu trebuia să fii pe drepta, după ce ai ocolit ca disperatul, vei ajunge tot la dreapta, într-un final. Al naibii liberul arbitru!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu