Fresh Air!

De obicei în weekend mă prinde dorul de emigrat. Nu ştiu de ce, nu ştiu cum se trezeşte aşa în mine o perspectivă de a-mi face bagajele şi a ţipa cât mă ţin plămânii de tare, aşa ca în melodia aceea cunoscută, "MAMĂĂĂ PLEC ÎN AMERICAAAA!!!!", de a lăsa tot neamul ăsta şi toate deciziile de durut capul în urma mea şi de a pleca unde văd cu ochii, cât mai departe de aici şi cât mai aproape de acolo. Unde e acolo?Să fiu sinceră nici eu nu ştiu. Într-un timp, acum foarte mulţi ani, când aproximativ toţi românii erau înnebuniţi după Loteria Vizelor, acolo era USA, recunosc şi acum m-ar tenta gândul să mă duc la Ambasada SUA şi să cerşesc o viză, să mă leg de gardul ală şi să stau acolo până poate li se face milă şi spun ia naibii viza şi du-te, du-te numai să nu te mai vedem, că ne-ai înnebunit. Dar cu cât îmbătrâneşti gândul de a o lua de la capăt peste un ocean şi câteva ore considerabile de zbor, cam dispare. Ce perspective rămân?Europa e aproape, nu am nevoie de vize, de green card, de noroc cu carul de a fi aleasă de un calculator la extragere, de cunoscuţi care să mă primească şi să ma îndrume prin întortocheatul New York. Am nevoie doar să-mi găsesc un job, să-mi fac bagajele şi să sar în avion cu destinaţia...şi gata, sunt în altă ţară, în altă civilizaţie, respir fresh air şi totul ar părea ca în basme. Şi totuşi în imbecilitatea mea de a rămâne aici, de a mă chinui undeva unde nu poţi să reuşeşti fără să cotizezi, de a aştepta ca Senatul să voteze o lege şi ca Ministerul Justiţiei să dea studiul de impact şi locurile disponibile pe următorii ani în Magistratură, în fiertura asta de a nu şti astăzi ce se va întâmpla mâine, de a nu şti dacă mai susţi sau nu examenul care ar fi trebuit să-l susţi în trei luni şi de care se leagă întreaga ta viaţă, în toată nebunia asta şi în tot stresul, ironic sau nu, eu rămân. Să fie sadism, să fie o plăcere perpetuă pe care o găsesc în faptul de a mă chinui, să fie o boală compulsiv-obsesivă de a crede că până la urmă voi reuşi şi aici?Nu ştiu sincer ce poate fi, nu ştiu sincer ce bacterie circulă prin aerul acesta românesc care mi-a intrat în sânge şi văd că stă încă bine lipită. Cred până la urmă că acel New York, if I can make it there, I can make it everywhere...s-ar traduce în Romania, if I can make it there, FOR CERTAIN I can make it everywhere!!!Cert este că uneori gândul îmi zboară peste mări şi oceane, că de multe ori aş vrea să locuiesc în The Big Apple, şi să văd nu departe în zare Libertatea Americană. Dar la fel de multe ori, sau poate chiar de mult prea multe ori, îmi place să mă trezesc în hibridul nostru de libertate, cu toate stângăciile lui. Sunt curioasă cât mai rezist!?!?