În fiecare dimineaţă mă trezesc cu gândul la ce am de făcut în ziua care urmează a se trece şi în fiecare dimineaţă realizez că viaţa mea se împarte între două întrebări existenţiale: să continuu obligaţiile din Filipescu şi să trec la îmbogăţirea fără justă cauză, să dau cu nasul prin măsurile asiguratorii din procedura civilă sau să repet o dată şi o dată ce scârţâie la civilul general (şi scârţâie unele chestii încât şi eu mă speriu de prostia mea). Bineînţeles sunt mai multe astfel de probleme şi nu se conturează pe aceleaşi materii şi teme pentru că dacă s-ar învârtii în acelaşi sens şi ar conţine aceleaşi probleme aş fi fericită căci aş reuşii să le încimentez în memoria encefalului meu. Îmi este dor de zilele în care citeam pe nerăsuflate o carte de care auzisem sau pur şi simplu o răsfoisem şi mi-am dat seama că aş dori să o citesc. Deşi încerc şi acum să citesc altceva, nu am timp întotdeauna, Cehov şi al lui Unchiul Vania aşteaptă cuminte undeva pe mobilă să-l deschid, noroc că am terminat Livada cu Vişini, până în vară poate ajung şi la ultima filă a cărţii. Sunt conştientă că dacă aş cădea în patima cititului altor materiale nu m-aş mai putea concentra pe ceea ce am de studiat, de aceea încerc să păstrez o distanţă rezonabilă făţă de ceea ce mi-ar face o deosebită plăcere. Apoi sentimentul de vină că pierd timp preţios pe această ultimă sută de metri nu mi-ar da pace, aş fi într-un carusel al propriilor regrete şi aş simţi că nu m-am folosit de toate resursele disponibile pentru ca în final să fiu încununantă cu succes.
Succesul apare în momentul în care ai făcut sacrificii, în momentul în care ai muncit până la epuizare şi uneori dincolo de ea. Însă nici atunci, din păcate, succesul nu este complet, el reprezintă doar o parte din ceea ce trebuie să obţii prin parcurgerea unei anumite etape din viaţa ta profesională, etapă care se leagă automat de viaţa ta personală, de capacitatea de a renunţa pentru o durată de timp mai mare sau mai mică la ceea ce îţi face plăcere pentru a-ţi atinge scopul. Sună cam Machiavellic, deşi acesta când s-a referit la "scopul scuză mijloacele" a adăugat "atunci când cauza este nobilă". De-a lungul timpului oamenii au tăiat această nobleţe a cauzei, lăsând să se înţeleagă că scopul scuză orice mijloc. Ei bine la mine scopul este unul legitim, licit şi are un obiect bine determinat, reprezintă dorinţa mea de a avea o viaţă profesională aşa cum mi-am dorit.
Nu ar trebui să mă deranjeze existenţa aceloraşi cărţi, doar că la un moment dat ajungi la saturaţie şi se întâmplă să îţi dispară, doar pentru o secundă, motivaţia pentru care faci ceea ce faci. Atâta timp cât depinde de mine ca acele cărţi să fie ştiute, cunoscute din scoarţă în scoarţă, cum se spune, încerc să fac tot posibilul pentru a nu rămâne dezamăgită pentru că ştiu că la momentul potrivit vor fi înlocuite cu altele, care mi se vor părea mai bune sau mai rele, depinde de circumstanţe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu