Există o diferenţă considerabilă între a-ţi fi frică şi a-ţi fi teamă. Teama vine din sentimentele nesigure, din paşii făcuţi către incertitudine şi necunoscut. Îţi poate fi teamă să nu eşuezi în ceea ce ţi-ai propus, îţi este teamă că ai uitat dacă ai stins sau nu ţigara în scrumieră când ai plecat şi dacă ai stins-o ai stins-o bine sau te sună careva să-ţi spună că arde apartamentul şi al tău ca al tău dar al vecinilor e şi mai groaznic. Teama îţi poate fi trezită de un rezultat prost de la vreun examen sau să-ţi fie teamă de acel rezultat. Te afli undeva între a nu ştii dacă iei sau nu acel cinci nenorocit şi sinceră să fiu este mult mai greu să iei un cinci decât un zece. Teamă îţi poate fi de singurătate sau pur şi simplu că te va părăsi, că vă veţi plictisi, că totul aşa cum apare este sortit pierii, dispariţie. Teama apare când te gândeşti că trebuie să suferi o extracţie la o măsea soldată cu nişte aţe şi vreo săptămână de post, fie că îşi place, fie că nu (ceea ce mă aşteaptă pe mine în curând), teamă că poate nu prinzi trenul la timp şi trebuie iarăşi să alergi ca disperatul sau disperata după el-deja devine regulă, excepţia ar fi să-l prind, teama că mă caut în continuare şi nu sunt sigură că m-am regăsit şi lista poate fi lărgită.
Frica, cu frica este o altă poveste. Se instalează în sufletul tău şi îţi produce, pe lângă palpitaţii, agitaţie şi sentimente că totul se năruie în jurul tău. Frica este neagră, dură, necruţătoare, te loveşte mişeleşte şi aşteaptă să fii paralizat pentru a putea să-ţi întoarcă gândurile pe toate părţile. Din frică se nasc dramele, din frică se nasc reacţiile de furie nestăpânită, de furie necontrolată care produc traume la nivelul celorlalte persoane.Din cauza fricii poţi devenii o fiară care nu poate fii controlată, natura nu o lasă, s-a născut pentru a trăi în sălbăticie şi ca o sălbăticiune. Când te copleşeşte frica te înconjoară ca un şarpe şi te gâtuie până la ultima suflare, simţurile te înşeală şi paralizia trupului este şi paralizia sufletului. O singură dată mi-a fost cu adevărat frică în viaţa mea (teamă mi-a fost de mai multe ori), am simţit fiorul rece al groazei şi am reacţionat exact ca un animal încolţit: violent. Nu aş fi crezut nicodată că sunt capabilă să reacţionez astfel încât să-l surprind şi pe atacator, deşi pentru el era o joacă întinsă la extrem, nu m-aş fi văzut niciodată în postura de a acţiona ca şi cum viaţa mea ar depinde de fracţiunea de secundă. Ei bine am făcut-o şi într-adevăr fracţiunea de secundă poate face diferenţa între traume pe viaţă şi linişte. Pentru că raţiunea lui încă era alertă cred că şi-a dat seama de faptul că oricând liniştea poate crea furtună şi oricând pacifistul se transformă într-un duşman de luat în seamă. Am realizat de atunci că oricât mi-ar fi de frică, indiferent de situaţie, trebuie să lupt, să-mi ascut ghearele şi să atac, indiferent de circumstanţe, să nu las monstrul fricii să mă cuprindă şi odată cu el disperarea şi deznădejdea.
Nu sunt adepta violenţei, nu îmi plac oamenii violenţi, scandalagii, nu ador necazurile de dragul necazului, nu suport vagabonţii care urlă la lună în duet cu vreo javră, spun doar că în momentele critice ale vieţii, când depinzi de instinctul de autoapărare, când momentul acela poate face diferenţa între viaţă şi moarte, atunci nu trebuie să te laşi prins în mrejele fricii şi trebuie să reacţionezi. Poate dacă mai multe femei am fi curajoase, poate dacă am lupta mai mult cu atacatorii nu ar mai fi atâtea violuri şi nu am fi victime ale violenţei celorlalţi sau încă un cadavru în plus pe masa legistului. Până şi Codul Penal te absolvă de vină când intervine legitima apărare, mai ales când victima este în neputinţa de a se apăra datorită fizicului sau chiar din cauze legate de discernământ.Frica este cea care te aduce în pragul reacţiei iminente şi doar de tine depinde cum o gestionezi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu