Priveam la ceasul calculatorului şi mi-am dat seama că am doar 12 minute de a compune postarea căci la ora 17:00 mi-am promis că încă vreo trei ore învăţ...I know, life sucks and then you die!!! Nu că nu aş fi făcut acest lucru toată ziua, cu mici pauze de mişcat fundul de pe scaun pentru a nu prinde rădăcini sau pentru a-mi potoli foamea, căci mie când îmi este foame pur şi simplu nu mai pot gândi şi nu mă mai pot concentra. Să las totuşi pălăvrăgeala inutilă deoparte şi să concep ceva cât de cât uşor de citit şi bineînţeles cu o temă specifică.
Problema este că nu mă bântuie niciun gând inspiraţional, nico idee ieşită din comun, niciun sentiment de goliciune sau împlinire, nimic. Senzaţia aceasta ciudată de nimic, plină totuşi cu nişte gânduri care se îndreaptă vertiginos spre vreun contract sau spre vreo obligaţie mă surprinde, având in vedere că de obicei în capul meu e cam aglomeraţie, cam ca pe Magheru la ora 13:00 într-o zi de lucru.Când mi-am conceput blogul şi mi-am ales tema, această temă infinită care nu are cum să se termine şi care înglobează în ea esenţa existenţei noastre, am făcut-o pentru a mă destinde, pentru a ieşi din cercul vicios al lecturării over and over again a aceloraşi pagini din tratate şi pe care oricum nu le voi şti complet. Deşi uneori am impresia că mă constrâng să am şi o altă activitate trebuie să o fac pentru echilibrarea substanţelor din creierul meu şi în speranţa că nu mă voi plafona. Nu pot să înţeleg persoanele care deşi au un job care necesită aplicarea cunoştiinţelor din specialitatea pe care o au, uită că lumea nu este concepută doar din acele idei sau tratate şi nu mai fac şi altceva pentru sufletul lor, pentru odihna celulei, pentru a se simţii cu sufletul împăcat că ceea ce îi place nu poate să-i fie răpit de cotidian. Plafonarea este boala care aduce moartea obiectivităţii, dorinţei, relaţiilor şi poftei de libertate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu