vineri, 25 februarie 2011

Îndrăgosteala pe internet!:))

"M-am îndrăgostit! Nici nu pot să-şi spun cât de bine mă simt, el este extraordinar, magnific, nu am întâlnit niciodată pe cineva la fel, e sufletul meu pereche!!"
"Serios? Păi şi unde v-aţi întâlnit?" Şi acum răspunsul: pe internet!!:)):)) 
Două sau mai multe probleme la acest tip de îndrăgosteală. Cum poţi să ştii cât de mirific, magnific, extraordinar este cineva care stă în partea cealaltă de monitor şi îţi îndruga verzi şi uscate? Spune tot ceea ce vrei tu să auzi mai ales că unii au un adevărat dar de a te trage de limbă sau dacă eşti destul de disperată sau disperat îţi faci un profil din acela pe vreun site de matrimoniale şi răspunzi la întrebări despre ce îţi place sau nu îţi place, cum ai vrea să fie el sau ea, vârstă şi alte bălării. Făt-Frumos citeşte profilul şi te contacteză printr-un mesaj de genul "eşhti atât de simpatikă, vrei să vb?te pupik!!" (fără diacritice). Apoi începe maimuţăreala. Pe lângă faptul libidinos de "te pupik" sau "simpatik" sau mai ştiu eu ce naiba de prescurtări nesimţite ale limbii române, începe nebunia de vai ce ţi-aş face de te-aş prinde, mamă cât de bine arăţi (în poza retuşată din photoshop), simt că eşti jumătatea mea (deşi nu există aşa ceva), haide să ne întâlnim. Momentul întâlnirii este splendid prin simplul fapt că atât el cât şi ea au au minţit cu desăvârşire: el are vreun început de chelie, fumeză de înnebuneşte fumătorii (deşi i s-a jurat că nu este aşa) şi din fătucă nu o scoate, iar ea are vreo câteva sau chiar mai multe kilograme în plus, din blondă cu ochii albaştrii sau verzi devine brunetă, cu ochi negrii şi vreo pereche de ochelari cu fund de borcane. Uite aşa fiorul monitorului se stinge când realitatea te izbeşte cu îndârjire. 
Nu ai cum să te îndrăgosteşti pe internet, cel mult poţi să ai norocul să cunoşti pe cineva compatibil cu viziunile tale, cu ceea ce reprezintă interesele şi hobby-urile tale, dar să spui că te-ai îndrăgostit este prea mult. Sentimentul de a dori să-l cunoşti pe cel cu care conversezi pe diferite subiecte nu este identic cu cel de îndrăgostire. În lipsa trupului pe care nu îl poţi vedea, simţii, atinge acest sentiment nu există, este o iubire platonică, inexistentă. 
În tinereţea mea, pe când eram minoră, frecventam ceea ce se numeşte mirc, nu ştiu dacă mai există acum, dar ştiu că eu căutam un Cosmin şi am dat de un Dorin, aşa se întâmplă de obicei, cauţi ceva şi dai de altceva. Cu ţiglele plecate puţin în excursie ne-am întâlnit. Am avut surpriza să fie exact aşa cum îmi spusese, nu minţise cu nimic, doar că atunci mie mi s-a părut o diferenţă destul de mare, nu numai în ceea ce priveşte vârsta. Aş putea să spun că mă încadrez în categoria norocoşi. Am un prieten de corespondenţă de vreo patru ani, nu ne-am întâlnit niciodată şi nu ştiu daca o vom face vreodată, el îmi tot spune mai vreau să citesc ce scrii şi până la urmă m-am decis să-mi fac blog,vorbim despre lucruri care ne interesează, despre ce şi cum citim dar până la  sentimente de iubire este o cale lungă. Nu poţi să iubeşti prin prisma imaginaţiei tale, a ceea ce îţi doreşti căci ceea ce nu are chip este necunoscut şi nouă nu ni se aplică dictonul "crede şi nu cerceta", mai degrabă "simte şi cerceteză". 
Internetul ne alungă singurătatea, putem fii ceea ce în realitate nu suntem, ne putem da zmei deşi suntem laşi sau putem să ne credem orice personaj, iluzia pe care o creăm altora în cele in urmă ne cuprinde şi pe noi. Să spui că te-ai îndrăgostit de cineva cu care schimbi câteva cuvinte nu se poate întâmpla, să te îndrăgosteşti de persoana respectivă după ce ai vorbit şi te-ai întâlnit cu ea, oricând este posibil, dar nu înainte de acest eveniment.  


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu