Nu e tocmai o temă potrivită pentru o duminică de toamnă cu miros de iarnă, dar pentru că se tot vorbeşte de violenţa în familie şi s-a propus şi semnarea unei petiţii în acest sens, pentru a exista în acest stat şchiop şi orb al democraţiei o lege care să protejeze femeia în interiorul căsătoriei şi nu numai, scriu despre coşmarul în care mâine eu sau tu sau sora ta sau chiar fiica ta se pot trezi.Pentru prima dată s-a început o campanie de aducere în atenţia opiniei publice a faptului că peste 800.000 de femei în România sunt supuse violenţei în familie, la fiecare 5 minute o femeie este maltratată, bătută şi violată de propriul soţ. Puţine femei ştiu că până şi în interiroul căsniciei poţi să fii violată, actul sexual neconsimţit şi efectuat pentru a-şi satisface propriile nevoi sexuale este un viol.
Dar astăzi vorbim despre pumnii, picioarele, buzele învineţite, ochii umflaţi şi eternele căzături care lasă urme adânci, dar care în realitate nu sunt altceva decât corecţii aplicate de cel cu care ar trebui să-ţi împarţi viaţa. Din păcate am fost învăţate, dintr-o doctrină pur rasistă, că femeia trebuie să se supună bărbatului, că femeia trebuie să nu îi iasă din cuvânt şi că dacă bărbatul te mai atinge din când în când asta nu înseamnă că nu te iubeşte, dimpotrivă! Acest mod de educare, cu ochelarii de cal, ştirbeşte autonomia şi independenţa femeii. De aici şi până la violenţa psihică în curând transformată în violenţă fizică nu mai este decât un singur pas.
De obicei începe prin cea psihică, asta dacă subiecţii fac parte din mediul urban, dar nu neapărat. Încet, încet îţi vei da seama că nu mai ai prietene, că ziua de cafea sau de shopping cu ele a tot fost amânată la nesfârşit pentru că el nu poate să stea fără tine. Începi să crezi că într-adevăr te iubeşte mult mai mult şi de aceea nu ai dreptul de a nu fi lângă el atunci când are nevoie. Urmează apoi cronometratul de la muncă până acasă şi de acasă la muncă, apoi investigatul colegiilor de serviu, cântărirea lor, câţi bărbaţi, câţi însuraţi, câţi singuri. De aici şi până la tu mă înşeli nu mai este decât un pas. Apoi finalul: prima agresiune fizică, urmată de rupturi ale oaselor, vizite pe la Urgenţă, învineţirea pielii, unii nu lovesc la faţă, să nu se observe, doar pe corp. Circul şi şarada se întind, se prelungesc şi te trezeşti după 20 de ani de convieţuire, eventual vreo 2 copii, că tu nu mai exişti, asta dacă ai şansa ca el să nu extindă abuzurile asupra copiilor, o şansă mică, în realitate.
Probabil toţi ne întrebăm dar de ce suportă?Cine o pune să stea cu un astfel de bărbat? Aici intervin foarte mulţi factori: depinde de educaţia femeii şi de posibilitatea de a se întreţine. Dacă această posibilitate lipseşte, mai ales în mediul rural, atunci este mult mai greu să se desprindă, plus că legile nescrise ale locului şi femeile din familia ei care spun că şi ele au suportat la rândul lor, se adaugă situaţiei economice. Urmează femeile din categoria acelora care preferă un astfel de tratament, inconştient, ele atrag numai astfel de posibili parteneri deoarece şi-au creat un tipar. Apoi cele care sunt mame şi cele care sunt ameninţate cu moartea lor şi a copiilor lor. În general frica şi teama că oricum agresorul nu va păţi nimic le fac pe aceste femei să îndure la nesfârşit.
Ce se întâmplă cu cele care nu mai suportă? Sau îl omoară ele sau într-o bună zi vor ajunge ele victimele omorului. Nu există cale de ieşire.Frica de faptul că nu sunt protejate, atât pentru prezent, cât şi pentru viitor, le împinge, fie la măsuri drastice, gen suicid sau omor, fie la o viaţă de coşmar care va avea aceeaşi finalitate: decesul!
Tot ce trebuie să faci este să semnezi pentru că fiecare femeie are dreptul să fie respectată, are dreptul la viaţă,la securitate şi la ocrotire. Dacă aceste femei nu vor avea de partea lor legislaţia, tăcerea se va aşterne mai repede decât se aşteaptă peste vieţiile lor. Trebuie să existe posibilitatea de a fi apărate şi protejate şi din punct de vedere legal. Poate mai multe ar vorbi, poate mai multe ar avea curajul să spună ce le doare, poate dramele nu s-ar mai petrece...poate...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu