A observat careva că a venit toamna? Este o întrebare imbecilă, normal că au observat oamenii că s-a schimbat anotimpul, că nu mai sunt zilele lungi şi nopţile scurte, că dimineaţa când mijeşti ochii în loc să sclipească din toate puterile lui, soarele nici măcar nu a răsărit, că frigul îţi îngheaţă pielea şi o usucă, biciuindu-te intens şi cu nepăsare până sângerează. Roşeaţa e atât de pătrunzătoare încât culorile toamnei au devenit invidioase. Niciodată durerea nu a fost atât de adâncă, ca aceea lăsată de brezdele toamnei pe mâinile mele. Era totuşi prea devreme şi oricum prea târziu pentru a ieşi şi a dat piept cu toamna. Întotdeauna muntele este maroniu-sângerând şi pădurea devine tăcută, fremătând pe ici pe colo, dar atunci când vuieşte parcă toţi lupii se adună, urlând pe timp de noapte de foame de patimă, de dorul devorării, al oricui, nu neapărat al animalelor. A observat careva că a venit toamna? E timpul morţii, al morţii lor, al morţii noastre, e timpul în care ai voie să te gândeşti la efemeritate, să te iei la ceartă cu Creatorul, să-i spui că doare moartea, tristeţea, că a ajuns toamna şi în sufletul tău şi nu ştii sau nu poţi sau nu vrei să o alungi. Toamna până şi iubirea moare! Devine rece, confuză, supusă greşelilor, se stinge ca ultima rază şi în cele din urmă dispare. Răceala iubirii e ca toamna, deşi nu atât de colorată, dar doare poate la fel de mult cum doare atunci când frunza se desprinde şi cade.
A venit toamna...acoperă-mi inima cu ceva...!
Şi totuşi Nichita şi Nicu, cu ce să-mi acopăr inima? Umbra lui e departe şi tot timpul, nu doar uneori, mă tem că nu am sa-l mai văd! Cum să prefaci dragostea pe timp de toamnă, cum să-i spui: opreşte-te, ia-ţi concediu pe o perioadă nedeterminată, sau până atunci când spun eu, dispari şi nu mai tăia, nu mai sugruma, i-aţi o pauză şi vino abia când am timp de tine, abia când o să-i revăd ochii, abia atunci să te întorci şi să respiri din nou! A venit toamna...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergere