Obiceiuri

 P.S.: Aceasta este o postare pentru colegele mele de suferinţă!

Ora şapte dimineaţa, ceasul sună ca un dement şi încep să mă uit la el cu un ochi înceţoşat de aburii somnului şi cu celălalt lăcrimând de rândurile citite cu o seară înainte! Mă gândesc: măcar dacă ar fi de la alcool, de la o noapte nedormită şi după o distracţie prin absolut toate barurile care nu închid porţile la ora două dimineaţa!!! Nu este aşa, căci deliciul nopţilor pierdute prin baruri şi cluburi s-a spulberat cam de ani în ceaţa densă a conştiinţei. După zece minute de cugetare chestia aceea numită deşteptător începe să ţipe acut în urechile mele şi îmi spun, gata, mă trezesc, căci măreţia nu aşteaptă, trebuie să o prind eu! Mă îndrept spre baie, apoi spre bucătărie unde fierbe deja ceaiul (spre norocul meu am cine să mi-l pregătească), simt mirosul cafelei (asta când gastrita nu îşi arată colţii şi mă lasă să-mi beau cafeaua liniştită), nu-mi mai aprind ţigara căci nu mai fumez, mănânc ceva şi apoi mă îndrept nu cu paşi repezi, ci cu unii mici, mici, mici, ca de copil, către camera de tortură. Deschid uşa care seamănă cu gratiile unei celule, trag storurile să intre lumina zilei şi îmi holbez faţa la patru coduri mari şi late. Mă scarpin în cap şi mă gândesc, facem astăzi probele în procesul penal sau deschidem pc-ul?Ia ghiciţi cine câştigă?Pc-ui evident!!!!După vreo oră de verificat şi iarăşi de reverificat şi holbat la pozele mele şi ale altora pe Facebook cineva din creieraş îmi spune: ÎNCHIDE NAIBII PC-UL ŞI APUCĂ-TE DE PROBE!!!IARĂŞI NU LE CITEŞTI ŞI LA GHINIONUL TĂU IARĂŞI ÎŢI VOR DA GRILE DIN ELE!!!!Parcă ţipă prea tare!Zic: imediat, numai ceva mai verific şi gata!După ce mă hotărăsc să închid PC-ul îmi aduc aminte că nu am răspuns sms-urile din ziua precedentă.Mă apuc să răspund, că nu e frumos să nu răspunzi oamenilor şi mai şi sun pe unii sau pe alţii. Uite aşa trec vreo două ore. Mă uit la ceas şi e ora ZECE!Unde naiba a zburat timpul ăsta?În cele din urmă reiau probele şi după vreo două ore trebuie să fac pauză, că deh, creierul o cere. Pe la vreo unu aşa mă uit pe geam şi e un soare atât de frumos afară şi zilele toamnei parcă îmi fac în ciudă cu aromele lor de struguri copţi şi mă îmbie la visare şi sigur se găseşte vreo cumpărătură de făcut şi uite aşa îmi prelungesc pauza la o sesiune de shopping. Ora trei după amiaza!PANICĂ!!!!Peste patru ore am ceva planificat pentru seara în curs, deci mai citeşti ce mai citeşti şi ai o revelaţie: nu îmi ajunge timpul!Nu e problemă, după nouă seara mai înveţi două-trei articole din cod şi mai citeşti nişte speţe din codurile adnotate. La zece e un film şi nu pot să-l pierd, la ora unsprezece adorm şi la unu dimineaţa mă trezesc lac de apă, repetând în delir că nu mai ştiu exemplu de FAPTE AUXILIARE şi că am uitat ce articol este abuzul de încredere!!!!Deschid cărţile febrilă şi nu-mi dau seama când orologiul minţii mele bate ceasul cinci şi realizez că peste două ore mă trezesc având aceleaşi probe pe cap şi aceeaşi rutină, aceeaşi lipsă de iniţiativă şi acelaşi soare care îmi transimite melancolia din sufletul meu şi mă gândesc că pot mai mult, că sunt conştientă că sunt capabilă de aproape orice, dar lenea, lipsa de iniţiativă, ambiţia care este la cote minime,pc-ul, internetul, telefoanele, TOTUL,îmi distrage atenţia!!! Îmi reiau rutina zilelor şi nopţilor nedormite şi astăzi este soare afară şi m-aş plimba prin parcurile împrospătate de parfumul frunzelor căzute, aş mânca un profiterol, mi-aş ţine de mână jumătatea mai bună şi aş zâmbi neîncetat,dar, din păcate, probele nu mi le învaţă nimeni şi examenul nu îl dă nimeni în locul meu. Aşa că rămân în camera torutirii mele, în închisoarea codurilor şi doctrinei mele, trag jaluzelele şi ÎMI IMAGINEZ CĂ NINGE!