Tasta mea preferata: DELETE!

Mi-a venit ideea de a şterge toată existenţa mea virtuală. Începând cu contul de Facebook, ajungând la adresele de e-mail, cele personale, cele de job în care chipurile eşti om prezentabil, respectabil, un profesionist în domeniul tău, ajungând la blog şi terminând cu ceea ce apare pe google când dau un search după numele meu. Ultima parte şi să-mi doresc nu o pot şterge având în vedere că nu depind de mine acele intrări, dar mă mulţumesc numai cu conturile mele, cu tot ceea ce ţine de o existenţă în paradoxalul online. 

Am început să prind o adevărată aversiune faţă de inexplicabilul gest de a deschide PC-ul la ora matinală, cu o cafea aburindă pe birou şi a începe încet-încet să te loghezi şi să te conectezi la o lume creată de tine, la ceea ce utopic vorbind reprezinţi online. Apoi urmează messengerul, să vezi cine a ajuns la muncă, cine nu are chef în ziua respectivă, cine se simte abătut ca şi tine. Mai nou stările se trec ca status pe Facebook sau pe Twitter, de el am uitat şi de Google plus la fel. Noroc că nu am conturi şi acolo căci sigur mi-aş mai pierde încă o oră preţioasă din existenţa mea reală checking and checking nici eu nu ştiu ce. 

Am încercat să mă dezintoxic de a acest online, de reţele sociale, de messenger şi să nu le mai folosesc măcar pentru trei săptămâni, să văd dacă viaţa mea s-ar schimba într-un mod drastic, dacă nu aş putea să respir fără ele, dacă aş avea atacuri de panică, dacă acele momente pierdute în mintea mea virtuală nu ar putea fi înlocuite cu altceva. Surpriza a fost că am rezistat maxim cinci zile şi nu la capacitate maximă, am trişat, am folosit messengerul, dar mai răruţ că e mai drăguţ şi doar în scopuri pur muncitoreşti şi informaţionale. Rezultatul: am câştigat timpul acela de a face şi altceva, în afara butonatului frenetic, în afara unor update-uri de status mai mult sau mai puţin interesante. Am câştigat o oră de relaxare, de plimbare printre oameni reali, printre suflete ca şi mine, dar nu prinse în mrejele online-ului, de privit lumea aşa cum este, fără poluarea creierului de microbul internetului, de citit o carte care nu este în format pdf, ci în format copertat. 

Să nu fiu înţeleasă greşit, nu am nimic cu tehnologia, cu internetul, cu posibilitatea de a da un click şi de a călători aproape oriunde, fie şi virtual, cu comenzile online, cu cărţile citite online, am o problemă cu pierderea timpului în spaţiul online în detrimentul vieţii reale. Începem să trăim prin ochii altora mai mult decât trăim prin ochii noştri. Începem să percem spaţiul virtual ca pe un refugiu, ca pe o mască de care avem nevoie pentru a ne putea juca piesa cât mai bine cu putinţă. Tocmai din cauza acestui tip de manifestări începem să fim dependenţi din ce în ce mai mult de drogul online. 

De foarte multe ori m-am surprins că aş vrea să dau delete la tot, dar nu ştiu de ce, încă nu pot să o fac.Probabil sufăr şi eu de această boală a existenţei online, a exprimării în afara eterului. Probabil se întâmplă exact ca în viaţă: numai atunci când eşti pregătit poţi să dai cu adevărat delete.