Nu ştiu de ce scriu la ora asta şi nici măcar nu am idee dacă ar trebui să înşir ceva. Ştiu că de dimineaţă am avut în cap un anumit subiect pe care să-l dezbat, dar pentru că nu am scris când a trebuit pur şi simplu mi s-a golit mintea de ceea ce vroiam eu să debitez.Nu sunt nici chiat atât de uitucă dar mă chinuie o răceală, un virus din ăla nenorocit pe care nu-ţi doreşti să-l iei sub nicio formă dar se ţine scai al naibii de tine şi nu poţi scăpa sub nicio formă de el. Ziua este pe atât mai creepy cu cât cerul este din ce în ce mai înnourat, de dimineaţă plouă mai ceva ca în Londra şi cred că Bacovia ar fi nu numai încântat de această vreme ci s-ar declara de-a dreptul satisfăcut. La un moment dat îl adoram pe Bacovia şi nu pentru că eram în era Dark Age of My Life, ci pentru simplul fapt că putea să transforme o zi de rahat într-o adevărată operă de artă. În potenţialul autorului de a zugrăvi în alte cuvinte ceea ce de fapt este o zi ploiasă de primăvară sau de toamnă sălăşluieşte adevărata literatură. Normal că totul este plumburiu într-o astfel de zi, dar am o vagă impresie că nu numai vremea per se l-au făcut să scrie în cadenţe sumbre ci şi starea în care se găsea în momentul înnorării, starea aceea de nu ştii dacă plouă mai tare în sufletul tău sau afară, starea pe care nu o poţi alunga indiferent câte sticle din licoarea lui Bachus bei, indiferent cât te biciuieşti în conştient sau în subconştient. Atunci ce poţi face decât să înşiri cuvinte de neînţeles pentru majoritatea, dar cu adevărate ecouri pentru tine şi să speri că ziua de mâine va fi insorită, cel puţin afară, dacă în interior nu mai este loc. Cam aşa cred că făcea si dragul de Bacovia, plus vreun pahar sau două sau mai multe din dulcele vin moldovenesc! Până la urmă vinul, bărbaţii, plăcerile şi pasiunile sunt cele care după o zi de negură te fac să zâmbeşti, "căci fără de ele, viaţa ar fi tristă şi veşnic pustie!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu