Am obosit la propriu. Pentru ce Doamne Iartă-mă mai există Sărbători dacă după ele eşti atât de obosit încât nu te poţi regăsi, dar să te mai cauţi?Ar trebui să ne simţim bine de Sărbători, să fim cu cei apropiaţi, cu familia, cu iubiţii sau iubitele, să ne deconectăm de la problemele cotidiene, să uităm de dureri, de griji, de orice şi să ne bucurăm de viaţă. Ei bine cum să poţi face toate astea când lumea intră într-o frenezie totală, într-o anxietate foarte greu de depăşit, de alergat dintr-o parte în alta după cumpărături, după miei, iepuri, porci,vite sau mai ştiu eu ce alt animal numai bun de mâncat, după cadouri care nu înseamnă nimic pentru ei, doar că şi-au făcut datoria căci mai trebuia să-l cumpere şi pe acela în goana după shopping şi prea puţin era important dacă simboliza sau nu ceva. Suferim de boala neajunsului şi suntem nesătui, din păcate de lucruri prea puţin importante, iar pe cele importante nu le vedem sau nu am fost învăţaţi să le recunoaştem. Alergăm după ceea ce credem noi că este reprezentativ pentru viaţa noastră dar uităm că Sărbătoarea este cel mai bun prilej de a te întâlni cu pacea şi liniştea pentru a lăsa loc furtunii care negreşit va veni, ca o lege nescrisă a Universului, căci după calm vine furtună. Superficialitatea poate că ne urmăreşte din vremea trecută, căci atunci fiecare se descurca cum putea, dar pentru că am trecut într-o altă lume, ar fi trebuit să evoluăm,să avem alte aşteptări, atât de la noi, cât şi de la cei din jur. Se pare că trecerea de la orice către oricine, indiferent de regim sau de epocă, nu ne face mai buni sau mai răi. Pur şi simplu rămânem ceea ce am fost: nişte damnaţi ai propriilor frici!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu