Am făcut o radiografie în grabă a subiectului pe google, eternul şi veşnicul motor de căutare, tastând chiar aceste cuvinte: femei inteligente şi singure.Nu am căutat aceste cuvinte dintr-o cauză extrinsecă ci intrinsecă, ghidându-mă după principiul că cine vrea să ştie găseşte cu adevărat. Nu m-am mirat să văd că rezultatul căutării a dat vreo 10 pagini de google şi nu, nu le-am citit pe toate, îmi este imposibil, dar am citit cât să mă privesc în oglindă în orice moment al zilei şi al nopţii şi să-mi dau seama că am ajuns exact ca ele: singură în inteligenţa mea. Bineînţeles răspunsurile şi descrierile şi cauzele variază, multe surate dau vina pe bărbaţi, că nu ştiu să se ridice la nivelul aşteptărilor noastre (e adevărat în anumite cazuri, am întâlnit şi din aceştia), că o femeie de carieră şi succes îi sperie, îi pune pe fugă (nu cred că un bărbat inteligent ar alerga ca din puşcă când ar da cu nasul de o asemena femeie), că de obicei bărbatul îşi doreşte o femeie care să fie casnică, nu avidă de poziţie socială sau de job-uri bine plătie (într-adevăr din ăştia se găsesc şi mai mulţi, dar nu este o regulă,noi femeile am ridicat-o la rang de regulă, excepţiile sar de unde te aştepţi mai puţin, slugăreala a cam dispărut de pe faţa pământului), că femeia vrea ca bărbatul să îi fie egal-din păcate sau din fericire, egalitate nu se prea poate, nu ne lasă în primul rând construcţia corpului, apoi un adevăr unic şi irevocabil, noi dăm naştere, zămislim iar şi iar, un bărbat nu ne va putea fi niciodată egal din acest punct de vedere.
Să ne întorcem la femeile inteligente, de ce nu frumoase şi singure. Singurătatea este o stare bolnăvicioasă pe care ţi-o instalezi prin programul haotic la care te supui şi îţi dai seama că în graba de a obţine diplomele pentru care ai pierdut atâtea nopţi şi care te vor ajuta să urci pe treapta succesului, ai rămas singură, uitată în colţul biroului tău cu lumina veiozei aprinsă în mijlocul nopţii şi cu dosarele răcnind în jur. Pentru a avea o relaţie trebuie să sacrifici, să sacrifici timpul tău în folosul timpului lui, să sacrifici dosarul acela pentru mâine dimineaţă, dar, cel mai important şi el să facă acelaşi lucru. Pentru a nu te încadra în categoria inteligentă, frumoasă, dar singură trebuie să fii pregătită să faci compromisuri şi nu cu el, cel pe care ţi l-ai ales, ci cu tine însăţi. Cred că problema de aici pleacă: suntem învăţate că trebuie să învăţăm pentru a avea succes, total de acord, dar nu suntem învăţate să sacrificăm pentru a avea o relaţie, nu am învăţat arta compromisului, de a lăsa astăzi pentru ca mâine să lase el. Recunosc nici eu nu prea las de la mine căci pentru a progresa trebuie să lupţi şi din păcate lupta o vei purta inconştient şi cu partenerul tău. A fi într-o relaţie nu înseamnă să-ţi măsori IQ-ul tău cu al partenerului sau să porţi discuţii filosofice la două noaptea (sunt lucruri mult mai interesante care se pot face la acea oră), nu înseamnă ca el să fie sclavul tău şi tu sclava lui, nu, nici pe departe, înseamnă ca prin respectul pe care partenerii şi-l poartă unul altuia să fie capabili să recreeze relaţia respectivă în fiecare zi.
În viteza trecerii noastre pe aici uităm că de fapt am fost creaţi pentru a fi unul şi nu două jumătăţi separate, nu doi oameni care se caută, ci doi care se găsesc şi încearcă să nu-şi mai dea drumul. Toţi avem pretenţii, toţi avem idealuri, toţi visăm la perechea pe care ne-o dorim, doar că acel vis îl transformăm în obsesie şi noi femeile, de obicei, ţinem la obsesiile noastre. Din păcate calculăm prea mult fiecare secundă pentru a mai fi capabile să ne uităm şi la cel de lângă noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu