Astăzi vreau să vorbesc despre un duşman de temut: astenia de primăvară. Cel puţin pentru mine, astenia reprezintă un duşman, o stare generală de lasă-mă să te las, de nu mai am chef nici măcar să plimb câinele sau să jupoi pisica!Ceea ce este grav e tocmai faptul că aş lenevi la soare, m-aş duce pe o bancă în parc şi aş sta neclintită, fără gânduri, fără obsesii, fără grija că mâine am din nou treabă. Din păcate timpul nu-mi permite şi am dead line-uri (asta ca să vorbim în anglo-americanisme), am un maldăr-de fapt mai multe maldăre-de tratate şi de cursuri şi de grile şi de coduri şi de întrebări care se rotesc la nivelul creierului meu mai ceva ca o pumă după coadă.
Nu ştiu dacă trecerea de la iarnă la primăvară reprezintă pentru toţi o problemă. Am auzit de depresii cauzate de schimbarea anotimpului, de melancolie, de lipsa energiei.Dacă este atât de grav, sincer prefer nevrozele şi cenuşiul, întocmai amicului meu din partea Moldovei, decât soarele aducător de delăsare.Aş vrea să găsesc un medicament pentru lipsa poftei de a lucra, pentru readucerea entuziasmului şi pentru creşterea potenţialului memoriei.Din păcate nu se fabrică. Mi s-a spus să ies din rutină...am încercat şi asta, am ieşit din rutină, numai că o dată ce am renunţat la rutină, nu m-am întors la ce trebuia să fac, dimpotrivă, am lăsat baltă ceea ce vroiam să fac.
Cred mai mult că astenia primăverii se datorează fiecărei persoane în parte. Este foarte greu să priveşti pe geam soarele, oamenii şi forfota din jur, iar tu să fii prizonierul propriilor pereţi, închis între ceea ce trebuie şi ceea ce ai vrea să faci, zidit, deşi eşti liber să părăseşti oricând încăperea. Probabil nu se numeşte astenie, e doar o saturaţie, o invidie pe libertatea altora, privind dezolat spre prizonieratul tău.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu