Aş vrea să nu mai intereseze pe nimeni nimic, de existenţa mea, de viaţa mea, de târâtul meu prin mocirlă sau noroi, de faţa mea sau de spatele meu, de visele sau coşmarurile mele. Aş vrea să se afunde toţi într-o nepăsare, într-o lehamite totală legată de fiinţa mea! Paradoxal, atunci când vrei să fii singur şi să te autoflagelezi, să-ţi smulgi pielea de pe tine, până dai de carne şi apoi să începi să pui sare şi piper pe ea, doar aşa, ca să fie mai fragedă, atunci se găsescu unii şi alţii sau toţi să fie interesaţi de persoana ta. Paradoxal atunci când începe să-ţi meargă cât de cât bine, când lucrurile se aranjează puţin în favoarea ta, numai atunci cei care stau şi aşteaptă la colţul infamiei, atunci sar cu bâtele, topoarele, scot săbiile şi iataganele şi încep să lovească!Nu înţeleg când se vor sătura hienele de muşcat din diferitele părţi ale corpului?Când vor spune gata, sunt sătulă, mi se apleacă din cauza ei, trec la alta sau la altul?Se pare că există o adevărată plăcere atunci când vezi pe unul liniştit tu să te duci şi să-l smulgi din linişte şi contemplare.
Paradoxal este că atunci când eşti disperat şi sufletul te doare, că atunci când ai nevoie de o mângâiere, de o vorbă bună, de un sfat, de cineva care să te asculte, toţi, dar ABSOLUT TOŢI, până şi hienele dispar!Se ascund în cotloanelor lor întunecate de oameni mici şi de nimic, fug de tine ca de râie, se întrec care ajunge mai repede la destinaţie, pentru a nu fi nevoiţi să se intoxice cu deznăjdea şi disperarea ta, cu suferinţa ta, cu nevoia ta de a primi un sfat, indiferent că îl vei urma sau nu, dar să-l primeşti, să ţi-l ofere cineva.
Nu voi înţelege nicodată leprele care se numesc oameni şi care aşteaptă pe la răscruci posibilitatea de a te lovi atunci când te aştepţi mai puţin. Nu voi înţelege nicodată egoiştii, acele persoane pentru care eşti bun atâta timp cât îi asculţi, cât eşti lângă ei şi cât le dai sfaturi, dar când ar trebui să fie şi ei alături de tine,uită de existenţa ta şi îşi îndreaptă atenţia spre ei.
De aceea sper să uite toţi de mine, de faptul că îmi merge bine sau rău, de ceea ce fac sau nu fac, cu cine trăiesc, când şi unde, dacă iubesc sau urăsc, dacă am chef să le văd feţele sau nu,pentru că de câte ori am avut eu nevoie de ei, nu au depus niciun efort să îşi facă simţită prezenţa. Acum nu mai am nevoie de nimic din partea nimănui!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu