Până şi obsesiile (mai mici sau mai mari) fac parte din natura noastră, asta pe care noi o numim omenească. Se întamplă să faci o obsesie pentru un film (în cazul meu Deja Vu) pe care vrei să-l urmareşti de infinite ori şi să descoperi pe parcurs fel şi fel de feţe ale respectivului film. Dar şi această obsesie se trage din altă obsesie, mai mare, din obsesia timpului, a lipsei de timp, a compresiei hidoase a acestui maestru care dirijează cum vrea el destinele noastre. De aici un întreg lanţ de micro-macro obsesii, de idei care se plimbă şi plutesc în subconştientul tău şi încearcă să răbufnească. Totuşi gusturile noastre se formează în funcţie de ele: ne place o anumită melodie pentru că versurile ne aduc aminte de starea în care ne aflam într-un anumit punct al vieţii noastre, ne place un actor pentru că exprimă cel mai bine ideile pe care ni le-am format de-a lungul trecerii noastre, ne plac piesele de teatru, literatura (care ne defineşte ce tip de personalitate avem, vrând-nevrând ni se contureaza puţin din ceea ce suntem şi mai ales din ceea ce sperăm să devenim), ne place sau nu opera, adorăm plimbările sau le detestăm, facem sport sau suntem leneşi...totul, absolut totul se conturează din micile obsesii şi tabieturi pe care le deprindem de când suntem în leagăn şi până vom întoarce fila, ultima de altfel.
Astăzi este eclipsă de soare, vrea să se ascundă şi el, probabil a obosit, ia o pauză căci până la urmă şi el are propria personalitate, face şi el ce poate, se răzvrăteşte, mai are nişte explozii solare, mai atinge centrul magnetic al pământului, încearcă să supravieţuiască şi prin el supravieţuim implicit şi noi. Starea de surescitare mi se trage poate de la această eclipsă de soare, care nu este prima pe care o prind (a mai fost una în 11 august 1999) dar este la începutul anului şi de aceea ai impresia că este mult mai importantă, căci tot ce se leagă de început rămâne întipărit în memorie mult mai bine decât ceea ce se trasează prin prisma sfârşitului. E normal de altfel, ne amintim începutul cu zâmbetul pe buze dar nu se ştie cum rememorăm sfârşitul, depinde de circumstanţe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu