vineri, 7 ianuarie 2011

Coincidenţe

Ce sunt coincidenţele? Momente desprinse dintr-o particulă a timpului, întâmplătoare, aleatorii şi care te surprind prin apariţia lor. De la sfârşitul anului trecut şi până acum am avut parte de o serie de coincidenţe, nu bizare, normale aş putea spune, dar surprinzător de multe. De obicei nu stau să contabilizez anumite etape prin care trec, dar pentru că anul acesta stă sub semnul "totul sau nimic" am început să cred că într-adevăr există oameni şi momente care iţi marchează vrând-nevrând destinul, care apar exact atunci când ai nevoie, care îţi oferă experienţe atât pozitive, cât şi negative. Pe de altă parte stăteam şi mă gândeam că în momentul în care îţi doreşti ceva cu pasiune, cu ardoare, când arzi prin interior, psihicul îţi joacă feste şi vezi lucruri sau idei acolo unde nu există (nu mă refer la psihoze sau alte probleme psihice),ci la faptul că ai intenţia să transformi fiecare lucru mic în ceva semnificativ pentru tine.
Se spune ca putem transmite energia pozitivă prin intermediul gândurilor noastre, că putem să rezonăm cu persoane chiar dacă suntem la kilometrii depărtare, că uneori când suntem concentraţi ne traversează gândurile o faţă cunoscută, un sentiment de bine sau de rău, o idee că ar trebui să-l suni pe x sau pe y şi x sau y să te sune înainte de a forma tu numărul. La început credeam că sunt coincidenţe aceste mijloace de transpunere a dorinţelor în realităţi, apoi, am înţeles că uneori este posibil ca destinul să-ţi pună la îndemână mijloacele de a-ţi atinge scopul. Deşi cred în liberul arbitru, în posibilitatea de a-mi alege calea şi de a spune stânga, dreapta sau mijloc, cred şi în destin (două concepte care se resping din start). Încrederea mea în destin este de tipul că deţinem liberul arbitru dar în momentul în care alegem o facem în funcţie de ceea ce ar trebui să se întâmple în drumul pe care ni l-am desenat ca traiectorie de urmat. Nimic nu este întâmplător, tindem să credem că da, că nu se poate ca ceea ce am ales eu să nu fi fost din adâncurile mele, dar, de fapt, totul este predestinat, indiferent că alegem dreapta, stânga sau mijlocul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu