Pe zi ce trece îmi dau seama că devin din ce în ce mai nemulţumită de vreme, de prognoza meteo. Dacă este cald şi iz primăvăratic, cum este astăzi, nu-mi place pentru că nu mă trage burta să fac nimic, absolut nimic, doar să mă plimb şi eventual să pierd vremea prin parcuri. Dacă este frig, ger, viscol şi pe deasupra nămeţi încât abia mergi, nu-mi place pentru că nu pot să mă plimb şi ideea cu living like in Alaska pur şi simplu nu mă atrage. Dacă plouă este şi mai grav: stare de torpoeală, îmi vine să dorm, nicidecum să gândesc, cenuşiu, bacovian, chiar cioranian, depresiv-sub nicio formă nu mă atrage. "Căldură mare mon cher, căldură mare", nici atât. Verile în Bucuresti pot fi distructive, asfaltul este atât de fierbinte încât îţi rămâne talpa sandelei în el, noroc cu aerul condiţionat şi cu nopţile care, uneori, doar uneori simţi puţină răcoare (plimbându-te prin parc la 2 dimineaţa) şi mirosind a regina nopţii, visând că eşti într-o oază de vegetaţie ca în câteva ore să te găseşti din nou în cuptor.
Nu cred întru totul că starea vremii influenţează starea de zi cu zi a oamenilor. Într-adevăr unii sunt meteo sensibili (uneori chiar şi eu), dar majoritatea nu par deranjaţi de fluctuaţiile de temperatură sau de schimbarea bruscă a climei. Totuşi starea noastră de peste zi este influenţată de modul în care ne trezim, de problemele pe care le avem de rezolvat, de job-ul, de şefii şi de colegii cu care convieţuim mai mult decât trăim în propriile case şi până la urmă ajungem să ne întrebăm de ce mai plătim chirii când 10 ore pe zi suntem plecaţi. Probabil pentru weekend şi pentru restul orelor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu