"Îţi iubesc pielea şi ochii!" La început mi s-a părut că îl aud ca prin vis, apoi îmi repetă, "îţi iubesc pielea şi ochii!"Mă gândesc că undeva în graba visului meu de a prinde metroul spre o staţie necunoscută vocea lui îmi şopteşte de noaptea trecută că îmi iubeşte pielea şi ochii, mă gândeam că unul dintre noi doarme şi celălalt visează pentru celălalt, iar eu sau el ne auzim cuvintele. Dar eu nu am spus nimic, tăceam în somnolenţa mea, spatele îmi era întors, niciun braţ nu mă cuprindea, nu putea să fie lângă mine, nu avea cum, fizic şi nici sufleteşte. Închid ochiul din interiorul sufletului şi îmi reiau alergatul spre nicăieri. "Îţi iubesc pielea şi ochii!"Un fior ca şi cum buzele tale ar sufla peste coloana mea obosită îmi încearcă spatele, deschid o pleoapă, destul de greu, apoi pe cealaltă ca în final să fiu cu privirea aţintită spre perete. Nu vreau să-mi întorc corpul către partea de pat goală şi rece căci sigur ştiu că nu eşti acolo, doar în mintea mea tulburată de albastrul irişilor tăi şi de parfumul cămăşii tale, doar acolo poţi să trăieşti, să respiri şi să mă iubeşti. Nu ai alt loc, nu te obosii să apari altundeva căci creaţia minţii mele nu poate umbla, nu poate vorbi, nu poate mânca, doar pe mine mă poate iubi. Mă întorc la somn pentru a doua oară şi nu îndrăznesc să privesc în partea cealaltă, indiferent cât de ireal sau de real ar fi! "Îţi iubesc trupul mai mult decât trupul meu, îţi iubesc pielea, ochii, vocea, zâmbetul, fiinţa, umanul şi sălbăticia!" Deja tresar căci plăsmuirea şi platonismul tinde să se transforme în adevăr. Îmi întorc trupul convulsiv şi enervată de şoaptele întortocheate ale creierului meu, te privesc în faţă, îţi ating buzele uimită, îmi plimb degetul mai întâi pe cea de sus, apoi pe cea de jos, apoi pe piept, pe mâini, pe coate şi mă întreb cum şi când ai apărut? Nu îţi spun căci mă priveşti intens,aşa cum mă priveai de prima dată şi îţi ceri scuze că m-ai trezit, dar trebuia să fii sigur că eu exist în patul tău şi nu sunt întruchiparea din mintea ta, cea care numai acolo poate să trăiască, să respire şi să te iubească, cea care nu am alt loc, care nu mă obosesc să apar altundeva căci creaţia minţii tale nu poate umbla, nu poate vorbi, nu poate mânca, doar pe tine te poate iubi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu